E o rutină cu care ajungem noi să conviețuim. Rutina suferinței, rutina îndrăgostelii, rutina nevoilor. Pe nesimțite toate lucrurile astea devin parte din noi și mai apoi noi. Se așează straturi pestre straturi și uneori ne sufocăm, alteori ne simțim atât de confortabili încât uităm că nu am fost așa. Nu mai știm cine suntem într-un amalgam de ambuteiaje emoționale, inerții și zile banale.
În tentativele noastre de a fi pe plac celorlalți consumăm energia pe care o putem dedica cu ușurință altor activități. Cum ar fi statul la bar cu prietenii sau hoinăritul aiurea la miezul nopții.
Se stinge vara asta sub privirile noastre. Simțiți aerul rece?
Am tot ieșit la beri cu necunoscuți. Aseară mă gândeam că nu e neapărat un comportament nesănătos atâta timp cât îmi ofer timp să-l analizez. Probabil că în tot zbuciumul verii m-au apucat căutările, iar citind un articol zilele trecute am realizat că atunci când pornești la căutat, ar fi indicat și să știi ce vrei. Eu știu ce vreau, dar e destul de greu de găsit. Iar dacă se întâmplă să găsesc, viața are un fel ironic de a mă trata și-mi fură de sub nas cu toată nonșalanța ce credeam că-mi va fi dedicat mie. Cumva nu am nicio scăpare, iar nefericirea nu este totuși o povară atât de grea de purtat.
Se sting stelele sub cerul abandonat. Simțiți?
În tentativele noastre de a fi la înățimea așteptărilor celor din jur ajungem să ne călcăm în picioare noi pe noi înșine. Dintr-o nevoie de a fi acceptați, integrați și validați, tragem cu disperare de anumite imagini. Le lățim, le punem filtre, le tăguim cu oameni, doar-doar universul nostru nu e unul neatractiv. Dar seara când ajungem acasă? Seara când ne așezăm în patul nostru, în bezna intimității noastre, cum suntem noi? Suntem goi sau plini? Tânjim sau suntem mulțumiți de ce trăim? Selfie-urile nu merg în beznă, nu-i așa?
Se sting pașii pe asfaltul încins. Simțiți?
eu sunt într-o formă de plutire care mă face să-mi fie cald în plex, dar care mă înspăimântă totodată. o emoție care mă transformă într-o incoerentă, o stare care mă destabilizează și mă scoate din confortul construit, o nevoie de a spune mai departe că se întâmplă ceva uluitor și înfricoșător. și totuși, aș vrea să tac. să înghit și să țin strâns în mine toate dorințele, să nu le las să scape-n realitate.
presimt că urmează o perioadă tumultoasă și că activitatea se va înteți aici pe blog
se termină toate. și vara. și viața.
Din 22 august mergeți să vedeți Love Bus la cinema. E debutul meu pe marile ecrane.
6 Comments
yxy969
19 August, 2014 at 10:39 pmAm urmarit de mai multa vreme textele scrise de tine(sau de voi) . Unele au ceva special in ele. Totusi personalitaile expuse nu sunt una si aceeasi. Reusesc sa observ aceste diferente. Ca si comentariu , pe tine , persoana care ai scris textul de astazi te-as sfatui sa nu mai analizezi atat de mult viata si sa revii la concret. Dincolo de lumea inconjuratoare si toate aspectele ei interesante, realitatea este simpla si cruda. Si din pacate sunt oameni pentru care nu mai exista nici lacrimi ci doar cenusa care curge din ochi. Si asta pt ca au fost legati de la inceput, si sunt . Nu de viata. De (un) adevar, care din pacate este mai crud decat viata, inradacinat in ei, fara posiblitate de schimbare. Viata (vazuta asa, sau in aceasta forma a fericirii& abundentei) este o iluzie frumosa, specifica fiecarui “suflet” , pe care Cineva dintr-un anume fel de iubire ti-o prelungeste(ti-ar prelungi-o) stiind ca te face fericit(a), cat poate de mult, poate chiar la infinit. Daca as fi eu acea persona, ti-as prelungi viata la infinit , daca de exemplu egoist fiind , as stii ca tu esti cea pe care am iubit-o dintotdeauna. Aia pe care o stiu eu. Pt ca am(as avea) nevoie de tine.
Cu alte cuvite (sau in concluzie) , dupa ce iluzia moare ramane adevarul, si cenusa.
Inca cateva mentiuni:
1. Imi plac mult ilustratiile folosite in ficecare articol . De exemplu ilustratia de pe data de 17 August 2014, cea cu fetita care strange stele de pe cer in poala rochitei ei. Si luna care priveste la cei doi copii. Este minunata.
2. Textele par izvorate din personalitatea/tile unei (unor) fete. As vrea sa cred ca personalitatile reflectate in articol sunt cu aevarat cele pe ce mi le-as imagina in lumea vazuta si nu reprezita doar lucrarea unui maestru /psiholog. Sau cu atat mai rau, opera vre-unui program super avansat , aflat pe un server si care citeste cumva personalitatile oamenilor si le proceseaza/transpune in texte, la o anumita perioada de timp. Gandit de o echipa de “butonari” ingeniosi, pusi pe glume. Ar fi prea trist. Dar probabil.
Evergreen
20 August, 2014 at 5:42 amSi eu sper ca asta nu e un spam elaborat.
Noi, toate personalitatile despre care vorbesti suntem o singura fiinta: Evergreen. Nu e nimic elaborat, totul e firesc si inspirat din viata.
Marin
19 August, 2014 at 11:37 amBună! Am reţinut numele; să fie într-un ceas bun debutul :)
Nu sunt omul potrivit pentru păreri; singura mea reuşită- şi am mari dubii că îmi aparţine- este că încă sunt în viaţă şi cu mintea întreagă :D :)))
Îmi plac frigul, ploaia, tunetul şi toate care mai vin la pachet. şi aerul rece :D
Pierdem zic eu tot timpul căutând să împlinim aşteptările altora despre noi. Mai toţi vor câte ceva: să facem asta, să fim în vreun fel anume şi când nu ne conformăm, tot noi ieşim vinovaţi.
Am renunţat să mai mă comport după aşteptările altora. Spun şi fac cât pot exact ce simt. Şi mi-e bine. Şi zâmbesc mai des.
Ce dacă se înteţeşte activitate? Eu te citesc :D
Zi cu zâmbete!
Evergreen
20 August, 2014 at 5:43 amMulțumesc! :D
Valentin
19 August, 2014 at 11:24 amÎn sfârșit, bine ai revenit, mulți cred ca te așteptam. :3
Evergreen
20 August, 2014 at 5:43 amUau.