Pînza de păianjen

A mea, a ta, a Cellei Serghi.

Nu am terminat cartea. Sunt abia la jumătate, dar nu mai am răbdare să ţin numai pentru mine pînă la final.

Este o carte minunată! M-a captivat atît de tare, încît noaptea, după încercări teribile, îmi adun ultimele puteri pentru a mai parcurge cîteva pagini.

Personajele sunt construite atît de bine, încît te îndrăgosteşti de ele numaidecît, ba chiar empatizezi de-a binelea. Astfel, m-am trezit suferind cot la cot cu personajul principal, pe numele său Diana.

Romanul este construit cu grijă, să nu-ţi dea tot, să te lase să tînjeşti şi să speri, să visezi tu cu ochii deschişi şi noaptea să mai vrei, din ce în ce mai mult.

Fiind roman de debut mă aşteptam să fie stîngaci şi dificil de parcurs, dar spre surprinderea mea este una dintre cărţile pe care le voi păstra în suflet pentru totdeauna. Cu atît mai mult cu cît autoarea este romîncă, simţul meu patriotic creşte considerabil.

Este o poveste despre prietenie şi despre viaţă cu toate încercările ei, o viaţă ca o pînză de păianjen care te ţine captiv(ă) pînă ce îţi dai duhul… sau pînă ce porneşti spre eliberarea ta.

Nu pot să spun în cuvintele mele ce simt atunci cînd revin în lumea Dianei şi a Ilincăi, o lume care mă fascinează şi mă trimite înapoi în timp şi totuşi într-un timp atît de prezent. Convenţii sociale, etichete bazate pe fizic, nevoia de scăpa din ghearele familiei prin aruncarea în braţele unui bărbat, nefericire, o dragoste eternă care bîntuie în fiece moment şi tot aşa.  Nu este un roman patetic. Şi nici un roman cu clişee. Şi nu are dialog rupt din fantastic. Este altceva! Un altceva care te ridică pînă în ceruri ca mai apoi să te zdrobească de pămînt.

Mi-ar plăcea să reuşesc să fac o ecranizare, numai că nu cred că mă voi ridica niciodată la un asemenea standard, la un asemenea nivel de simţire.

Păcat că avem autori atît de străluciţi, că literatura romînă nu capătă interes. Acest roman trebuie să fie obligatoriu, precum şi Fiul risipitor al lui Radu Tudoran sau Elevul Dima dintr-a şaptea al lui Drumeş sau Lorelei, roman care a reuşit să mă deprime zile în şir, excepţional scris de Ionel Teodoreanu.

Vă rog, dacă aveţi ocazia citiţi Pînza de păianjen! Merită! Şi ca să fiu în trend, e fenomenal!