Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Poate chiar suntem nepotriviți și e doar vina noastră

Houston, we have a problem!

Dețin energie haotică. Nu am nicio putere s-o canalizez spre ceva constructiv: un scenariu, o carte de citit, un film de văzut, un bărbat de iubit. Energia asta se duce direct în autodistrugere. Pierd nopțile și zilele, îmbib simțurile-n alcool, mă afum cu pasiunea unui fumător care s-a lăsat și vrea să-și demonstreze asta, rulez fin senzații printre degete și diminețile abia mă urnesc. Diminețile mă uit în oglindă și nu-mi mai spun nimic, dar mă întreb în gând: până când crezi că o mai poți duce așa? Până când n-o să mai pot.

Sunt mereu în altă parte, prinsă-n multe idei, proiecte, oameni. Nu găsesc zona aia de echilibru, mă izbesc cu pasiunea unui punker ce se aruncă-n pogo între principii extreme. Rațiunea dă cu mine de pământ, emoționalul mă ademenește cu povești de zbor. Undeva-n beznă stă copchilul rănit care aprinde câte un chibrit pentru o flacără încărcarcă de speranțe. Dacă o prind îi fur chibriturile. Să mă lase naibii cu speranțele. Sunt sursa multor nepotriviri în lumea asta.

Rox, we have a problem!

Încetează să te mai cauți în alți oameni și caută în tine ce vrei de la ceilalți.
Ah, super! Ce idee bună.

saudek2

Și totuși, așa cum mi-a spus cineva, poate în situația de față eu sunt omul nepotrivit și vinovat. Nu-s destinul, celălalt om, desincronizarea, viața, trecutul, ADN-ul. Sunt doar eu și atât.

Mă aflu într-un moment deopotrivă bun și prost.
Sunt mahmură. Uit mult. Am deficit de atenție. O agitație îmbinată cu furie. Sunt împrăștiată fizic și emoțional. Mi-e constant teamă de ceva și nu știu de ce. Și mai nou am realizat că mă îndrept spre cei care mă resping pentru că, yeah, a reușit tata să-și lase o amprentă pe creierul meu. Sunt un haos.

Vreau să dorm un somn lung și să mă trezesc peste o lună când toate se vor fi liniștit.

Aș fi vrut ca tu să schimbi matricea. Probabil că asta m-a și izbit așa tare. Că am crezut că tu poți face asta. M-am înșelat. Suntem amândoi niște lași.
Mai departe de tine, mai aproape de mine.

Foto: Jan Saudek / Cover Photo

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Evergreen
    9 July, 2015 at 12:14 pm

    Ramanem insemnati si nu stiu ce putem face… poate ne putem da voie uneori sa zambim, cu gandul ca poate haosul nu e totul. Adica, sa ne dam voie sa ne mintim uneori.

  • Reply
    MalaMujer
    5 July, 2015 at 1:58 pm

    Cred ca nici nu puteai sa descrii mai bine purgatoriul in care plutesc si eu haotic. Nu ma pot ancora in realitate pentru ca mirajele sunt mai satisfacatoare. Imi beau si eu suferinta si incerc sa tin constrans haosul de ganduri si sentimente.
    Si stii cum e? Toti spun ca nu e sanatos sa iti proiectezi temerile pe altii. Dar daca experienta e singura structura solida care ti-a mai ramas, mai ales atunci cand stii ca totul in jur e derizoriu, si nimic nu e peren…ce poti face?

  • Reply
    Evergreen
    12 September, 2014 at 1:05 pm

    Zilele insorite nu sunt departe…

  • Reply
    Marin
    12 September, 2014 at 10:36 am

    Hola!
    Era o vorba pe care am citit-o pe undeva, nu mai stiu pe unde: stai langa mine pana ma ridic singur de pe jos. Da, asa-i, intr-un fel sau altul, multe din cate ni se intampla, ne au pe noi vinovati. Si in bune si in rele. Doar tu poti schimba ce ti se intampla. si e un drum lung, nu unul scurt. Pana una alta, zambeste clipei. Ce-o fi mai incolo, om vedea :)
    Sa ai zi insorita! :)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.