De cativa ani ma confrunt cu un conflict la nivel personalo-profesional. Am bagat terapie, am bagat introspectie, am bagat furie, am bagat ‘asta este’. Si totusi, ma simt captiva in acest cerc vicios din care incerc sa scap, dar nu ma lasa.
Zici ca-i lectia vietii mele si ma aduce mereu inapoi. Si mereu incerc sa lucrez cu mine, sa respir, sa iau lucrurile asa cum sunt, sa accept ca e alta perspectiva.
Dar nu mai pot.
Nu vreau sa mai tolerez aberatiile unui om extrem de toxic, care invarte orice mesaj, orice informatie, orice discutie intr-un fel de te face cu capul. Nu are sens. Nu are consecventa. Nu are claritate. Are ura, jigniri care mai de care, acuzatii, diagnostice date de ChatGpt si o aroganta de nedescris. N-a zis o data, oh, poate sunt eu, poate problema e SI de la mine.
E fix tipul de om care iti spune ca ii faci gaslighting, in timp ce pur si simplu iti anuleaza orice punct de vedere, iti invalideaza orice parere si la sfarsit iti mai zice si ca esti incompetent sau prost. Elegant. O spune oricum intr-un context in care el este un om excelent si bun (de multe ori luat de prost), care munceste mult si vrea sa fie bine, spre deosebire de tine care oricum muncesti degeaba ca esti… degeaba.
Mi-am dat seama ca sunt captiva de peste 10 ani in schema asta. In stilul asta schizoid de a face si a spune. Ca am fost parte dintr-un pattern pe care l-am observat, dar din prostie sau aroganta am crezut ca n-o sa mi-o faca tocmai mica. Si BAM! Ultimii ani au fost un cosmar existential. E atat de scarboasa toata situatia ca-mi provoaca un rau fizic. Fiecare conversatie vine la pachet cu insomnii, stres, anxietate. Efectiv, sunt aproape de 40 de ani si credeam ca depasesc genul asta de experiente, dar iata-ma.
Stiu, la prima vedere si eu ma intreb de ce naiba am astfel de asocieri? Pai, am si eu un pattern, nu? Trebuie sa ma indragostesc si eu mental sau profesional sau prieteneste de oameni de genul asta ca sa-mi valideze prin invalidare ca nu sunt suficient de… Dar in 2020 am decis sa-l rup. Nascusem in plina pandemie si omul asta n-a intrebat o data – ce faci, mai poti? Si ii tot gaseam scuze, ca asa sunt oamenii astia destepti, ca asa e el, ca trece printr-o perioada, pana am decis sa spun Stop. Nu e OK. Mi-a trebuit tupeu sa ma razvratesc si am platit scump.
Pentru ca atunci cand intr-o relatie toxica si complet aberanta, unul decide sa rupa lantul, atat cat poate si asa cum poate el, incepe razboiul. Ca in toata tampienia aia, oamenii erau confortabili sa se chinui. Atata stiam, atata puteam.
Doar ca suntem in 2025. Si inca nu am scapat. Si simt ca o data la 3 luni se mai activeaza cate ceva si intram iar in aceasta hora din iad. Si m-am saturat sa fiu eu omul ala care are bun simt, deschis la negociere si intelgere, omul care intelege ca fiecare trece prin procesul lui, ca furia vine din frica. Sa evit circul, sa caut sa rezolvam amiabil.
De ce? De ce sa rezolv amiabil ceva ce (ma) costa sanatatea mea mintala?
Nu mai vreau. Vreau sa ii transmit un elegant, da-te-n p*zda ma-tii si mai lasa-ma sa traiesc. Du-te si fa-ti tantrumurile in alta parte, ca am obosit si mi-e lehamite sa citesc / aud toate aberatiile si absurditatile pe care le debitezi. Du-te si vezi-ti de viata ta mare si speciala si lasa muritorii sa si-o traiasca pe-a lor.
Pfiew.
No Comments