M-am apucat sa fac un album de fotografii cu Kazi de la 0 pana in prezent. Doamne, ce mic a fost! Si cotrobaind prin arhivele de poze, am vazut si imagini cu mine proaspata mamica pe la filmari, pe la meetings, cu pompa dupa mine, cu cearcane pana la buric si baby hair rasfirat in frunte. Si mi-am tras o palma in cap.
28 sepembrie 2020 – venisem de la un meeting – Kazi avea 2 luni.
De ce mi-am facut asta?
Imi aminteam ca m-am intors cand avea el 9 luni, dar de fapt n-am plecat niciodata de la job si erau 7 luni. Incepusem un parteneriat nou si desi mi se diminuasera considerabil partile sociale, sector 7 hub era totusi primul meu bebelus – proiectul vietii mele. Am simtit o presiune uriasa cand am aflat ca sunt gravida si am plans enorm pentru ca stiam ca nu am niciun fel de sustinere, din contra. Am ignorat toate semnalele de alarma si am continuat cu indarjire. Nu citisem inca despre limite.
…
Sunt multumita de momentul prezent. De familia mea, de punctul in cariera mea, de proiectul pe care l-am crescut dintr-un pui intr-un business, de ce am construit ca regizor, de mostenirea mea din industrie… Si acum pot spune ca le am pe toate, cu toata recunostinta din lume.
Dar a meritat sacrificiul?
Uitandu-ma la poze cu el mic de tot, imi amintesc mailurile trimise din spital cand nu stiam de capul meu. Si apoi de ecranul de laptop in prim-plan si gangurit pe fundal. Imi amintesc de presiunea pe care o simteam tot timpul pentru ca asteptarea tuturor era sa livrez 1000%. Ce nebuna am fost sa cred ca pot! Nu puteam. Am avut un postpartum groaznic si eram epuizata fizic si emotional. Aveam nevoie doar de momentul meu de mama. Am plans foarte mult, am fost constant intr-o teroare si in stres, am fost coplesita si distrusa de hormoni.
Vedeam peste tot ca alte femei pot. Ca au muncit pana au nascut si apoi au revenit pe baricade. Si o faceau cu placere, cu zambetul pe buze. Si daca ele puteau, cu siguranta puteam si eu. Ce? Eu am vreun handicap? Doar ca nu stiam ce simt femeile cand inchid telefonul dupa ce posteaza poza, dar am simtit-o pe pielea mea. Si poate sa vina oricine sa-mi spuna ca pot sa fie proaspete mamici, in timp ce conduc un business, mananca sanatos, au viata sociala, au relatie cu sotul, iar eu n-am sa cred. Pentru ca e imposibil sa ai totul, daca nu ai extrem de mult ajutor. Si chiar si asa, ai tot ajutorul, dar lipsesti de acasa, iti vezi bebelusul 2 ore. Merita?
Mi se rupe inima cand ma gandesc cat era de mic. Si eu eram hai-hui. Dar pot sa vad asta abia acum, cand a crescut si eu sunt odihnita, am iesit din relatiile profesionale toxice, am devenit mai sanatoasa in cap si in corp si pot sa stau 10 minute intr-un loc fara sa ma simt vinovata ca nu fac nimic.
Probabil ca au influentat deciziile de atunci, luate in ceata, luate din instinct si nu din strategie si sunt unde sunt acum datorita lor. Nu stiu daca au meritat si nu stiu daca pe viitor faptul ca am lipsit de langa bebelusul meu ca sa fiu pe platouri va avea un pret. Nu stiu daca a fost cea mai buna decizie sa raman prinsa acolo. Nu stiu daca faptul ca m-am intors full time (care era 24/7, de fapt) cand avea el sapte luni o sa ma coste relatia mea cu el… Nu stiu daca faptul ca nu am fost prezenta full primii lui doi ani inseamna ca baza lui are fisuri.
Nu am decat intrebari.
Cert e ca atunci am facut cum am crezut ca era mai bine pentru oricine altcineva decat pentru mine. Mi-a luat ani sa ma prind de asta. Atunci, in 2021, eram la pamant. Nu aveam tot. Eram rupta in bucati, mereu pe drumuri, mereu intr-un chin. Credeam ca am tot – un business, o familie, dar de fapt nu eram nicaieri pentru ca era foarte dezechilibrata situatia. Dar m-am iertat pentru decizii si m-am inteles. Daca as da timpul inapoi, n-as mai lucra cel putin un an cu riscul sa dispar din industrie, sa pierd tot ce am construit. Si m-am intoarce treptat, nu brutal. Dar pentru asta trebuia sa am si sprijin…
Cu bine,
No Comments