Povestile mari ne fac sa ne simtim mici

Petrec prea mult timp pe internet si vreau sa ma las de asta. Scriu asta in timp ce stau pe internet. I rest my case.

Ma indoiesc, deci exist

Ma enerveaza ca nu mai cred cu elan in povestile mari, in povestile succesului, in optimism si pozitivitate, in iubirile pentru totdeauna.

Nu de alta, dar parca n-as vrea sa fiu morocanoasa aia care atrage atentia ca totul se duce, ca iubirea vietii de acum s-ar putea sa fie iubirea vietii altcuiva in cateva luni. Si nici n-as vrea sa merg la nunti si sa fac pariuri, pentru ca n-as vrea sa spuna asta cineva despre mine. Si totusi, nu pot sa nu ridic cate o spranceana cand vad oameni care declara raspicat ca si-au gasit marele om, jobul perfect sau dieta potrivita. 

Ori poate sunt eu de vina.

                                                  Sau internetu’

Ca in vechile vremuri, incepeai o relatie si pana sa te apuci sa-i scrii prietenei din alt oras, trecea pasiunea si uitai. Sau pana apucai sa inviti toti prietenii telefonic la berea de la primul salariu iti dadeai seama ca te-au fraierit cu iluzii de bine. Sau te ingrasai la loc.

Acum primesc informatie la tot pasul. Intima, obiectiva, subiectiva, stire, opinie, ura. Cum intorc privirea dintr-o foaie cu lucruri de facut, cum citesc cate un status motivational sau lipsit de motivatie. Si daca inainte eram, uite ma, Liviu si-a gasit job si e fericit, acum sunt, uite ma, Liviu si-a gasit job, oare cat o sa treaca pana isi manifesta nefericirea pe internet?

…

Nu stiu daca povestile mari ma fac sa ma indoiesc de traseul meu existential sau daca ele nu exista, de fapt. Mi se pare multa informatie poleita cu ce e in trend si foarte putina onestitate, fata de noi insisi sau fata de cei din jur. De fapt, ce nu stiu eu, este cum imi e mie mai bine? Sa ma bucur pentru Liviu si sa cred in ce declara el sau sa ma gandesc ca o sa si-o ia de la univers?

Varianta sa nu-mi pese de Liviu e inexistenta pentru ca eu sunt genul celalalt de om. 

In fine!

Ideea e ca am 33 de ani si ma framant pe inutilitati. Ca am o perioada in care vreau sa invat sa ma doara nicaieri de ce se intampla in jur si cu cat incerc sa (ma) lucrez, cu atat parca ma adancesc mai mult in parerile celorlalti. Am nevoie de o doza sanatoasa de miserupism. Pe unde se gaseste?

Imagine: Haenuli