Preșulețul sau melcul care lasă dâre

În ultimele două zile m-am tot îndrăgostit.

De mai mulți domni. Unii apar în filme: Jean Paul Belmondo *Breathless (Godard) și Marlon Brando *A streetcar named desire (Kazan). Unii în piese de teatru, dar nu dau nume că suntem colegi. M-am îndrăgostit de un tip cu ochii albaștri pe care nu-l cunosc personal, dar cu care mă voi căsători și vom face casă bună. M-am reîndrăgostit de tine pentru că mi-ai zâmbit într-un fel în timp ce mă strigai prietene. M-am îndrăgostit de un tip brunet cu căciula lăsată pe ceafă ce asculta muzică la căști – a coborât la Dristor. Ah, uitându-mă la pozele din Paris m-am reîndrăgostit de starea aceea. Și de ideea de 3 luni în Barcelona. Confund iubirile. Le învălmășesc. Halal!

Din toate cele de mai sus probabil c-o să rămân cu una singură. Și pe aia am s-o port cu mândrie pe după urechea stângă. Eu sunt micuță, nu pot căra prea multe.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Ana știe când le zice. Adică râde și mă numește preșuleț. Sau melcul care lasă dâre. Eu râd și scrâșnesc o înjurătură printre dinți. Mai ales că știu, dar-ar dracu să dea în mintea mea! Știu și mă uit în oglindă și mai știu o dată că parcă mi-s eu. Ana știe că rămân, cum și eu știu. Doar că trebuie să lucrăm la capitolul dramă. Adică preșulețul nu trebuie să sufere că e preșuleț. Să nu sufere deloc, că așa e viața. Așa creștem mari, la dracu! Și totuși, ca să-mi ridic self esteemul (asta după ce am dat iama-n dulciuri și asta după cele 100 de abdomene, Jesuse fii cu mine!) vreau să cred că nu-s orice fel de preșuleț, ci-s unul magic. Nah, că am zis-o!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

M-am gândit eu că e timpul să-mi dovedesc maturitatea și să mă apuc să înțeleg lumea și universul. Adică cât să mai stau după copac (am ce am cu copacii, văd). Și mă iau la trântă cu teorii și experimente și cine ce a spus despre. Când totul se rezumă la propria realitate care lezează (fir-ar) realitățile celorlalți și că există chestiile alea în care nu mai cred, dar că nu mi se întâmplă mie. Sunt mai multe, dar mi-am ros o unghie (deci nu e bine) și nu le mai reproduc.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Bon, sunt un melc. Nu mă coafează ideea, dar mi-o asum. Adică dârele de pe tălpile mele le-am făcut cu bună știință. Acum, trebuie să accept și atât. Dar mie-mi vine să sparg două farfurii și să strig. Și nu Stella, nu Vasile. Să strig tot ce mă scoate din sărite. Sau doar cuvinte urâte. Cică mă victimizez. Darn it! Și cică nu-mi șade bine. Darn it de două ori! Și cică asupra unui subiect oamenii au niște păreri care de cele mai multe ori nu coincid. Apoi se iscă cearta. Apoi ne botoșim și închidem telefoanele. E karma. Plătesc frumușel pentru faptele mele. Iei! Ce plăcere, visul vieții mele. Nu mai am mărunțiș, deci dau tot ce-am agonisit. Dau, dau. Preșulețul se supune.

Și ce s-a întâmplat măi nene cu visătorii?
Ah, futu-i! E revolta maturizării. Copchilul din mine bate țâfnos din picior. Femeia din mine fumează o țigară pe filtrul căreia lasă urme de ruj roșu. Și proasta se zgâiește la ledul blackberry-ului. Dacă se face roșu e de bine.

Și mai era o vorbă de-mi place mie mult
it’s all funny until someone loses an eye or the freaking mind

HugsLovePeace
>.<