Confesiuni

Primiţi cu astenia? Sau cu cerul înnorat? Dar cu marea şi dorul de ducă, primiţi? Primeşti?

Ascunde-mă. Pune-ţi mantia de supererou şi învaţă-mă să zbor!

camer-camera-suitcase-train-track-Favim.com-198180_large

Eu mă leg într-un fel ciudat de oameni. Fie îi transform în salvatori personali, fie îi iau drept model, fie îi admir si-i sui pe un piedestal, fie mă îndrăgostesc de ei şi vreau să-i iau acasă, fie vreau să plec în lume cu ei sau le rămân recunoscătoare pentru vecie. Eu nu mă împrietensc aşa, pur şi simplu, eu încep poveşti. Nu ştiu de ce, poate din cauza faptului că de mică m-am raportat mereu la ceilalţi şi mi-am găsit sensul în ceilalţi. Dar nu e sănătos pentru că poveştile se termină, oamenii pleacă, se schimbă sau dispar.

Terapia mă învaţă să fiu individualistă, cumva. Sau să nu mai am aşteptări de la alţii. Să nu-i mai aşez în definiţii. Să am încredere în super eroul din mine. Să am încredere în alegerile mele. Să selectez. Să spun ce simt, ce cred şi ce gândesc. Mă învaţă să văd ansamblul, să caut fără să disper, să analizez fără să fiu agresivă cu mine. Nu ştiu dacă o să poată vreodată să mă înveţe să fiu constantă în senzaţii.

O perioadă am zis că sensul meu e meseria mea. Apoi iubirea. Apoi celălalt. Apoi filmul.
Sunt în bătaia vântului, de fapt. Nu ştiu.

 

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply
    Daniela
    30 March, 2014 at 7:25 pm

    cica atunci cand te indragostesti, proiectezi in celalalt parti frumoase din tine pe care altminteri nu le constientizezi la tine (din diverse motive)… asta apropo de idealizare si urcat pe piedestal :) in alta ordine de idei, te rog corecteaza “puneti”…e pacat sa ramana asa

    • Reply
      Evergreen
      30 March, 2014 at 7:54 pm

      Am corectat, multumesc :)

  • Reply
    cami
    26 March, 2014 at 11:43 pm

    poveștile se termină dacă nu le faci o continuare, oamenii care dispar poate nu trebuiau niciodată să fie acolo, iar propriul super-erou e mișto să fii întotdeauna ;)

    • Reply
      Evergreen
      27 March, 2014 at 9:03 am

      :)

  • Reply
    Adri
    26 March, 2014 at 8:56 pm

    Ideea e ca nu trebuie sa crezi in oameni. Pana la urma tot pleaca.

    • Reply
      Evergreen
      26 March, 2014 at 11:41 pm

      Asa este :)

  • Reply
    blogulcuversuri
    25 March, 2014 at 9:55 pm

    Buna!
    Si oamenii din jurul meu au alte asteptari de la mine… si nu le pot satisface dorintele…
    Prezenta’mi este limitata! Si dragostea la fel…
    Pe mine terapia m’a ajutat sa mi gasesc VALORILE… Tot aud chestia asta cu individualismul si sincer nu sunt de acord cu ea.
    Toate bune!

    • Reply
      Evergreen
      25 March, 2014 at 10:00 pm

      Valorile – e buna asta. Multumesc!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.