Alerg cu picioarele goale prin zăpada înaltă și moale. Nu simt frig.
Într-o mare de alb port rochia roșie.
Alerg cu sete. În urma mea vin nămeții de zăpadă. Aș vrea să strig, dar cuvintele îmi rămân înfipte în gât. Alerg cu gura căscată. Înghit aerul rece și mă ustură plămânii. Alerg spre pustiu. Alerg spre infinit.
Picioarele-mi sunt vinete. Cad în genunchi. Un punct roșu sîngeriu într-o mare de alb.
Mă ridic și alerg spre orizont. Poate dacă măresc pașii reușesc să zbor. Poate dacă nu renunț, atunci o să mă pot înălța. Cad. Cu bărbia în piept abia-mi trag sufletul. Iar el se zbate să iasă. Privesc în urma mea, cum albul vine să mă înghită. Sleită de puteri mă las pradă nămeților. Rochia roșie valsează-n aer, se rostogolește peste chipul meu.
Soarele se-nchină spre apus. Umbrele vinete se preling în marea de alb. Eu stau nemișcată în coconul meu. Mi-e bine. Aici nu mai simt înghionturile vieții. Aici mă simt în siguranță, îmbrățișată. Aici nu mi-e teamă de nimic. O să aștept cuminte venirea primăverii…
Rochia mea roșie, petice de viață într-o mare de alb.
4 Comments
Bogdan Popa
21 December, 2010 at 7:24 amDeci am scris, sa nu te mai plangi. Acum treci si comenteaza si lasa smiorcaielile. Clar?
Elza
21 December, 2010 at 6:30 ammai, tu il astepti pe mosu… :)
Silviu
20 December, 2010 at 10:26 pmÎmi place imaginaţia ta.. :)
Prinsă-n avalanșă - Ziarul toateBlogurile.ro
20 December, 2010 at 9:02 pm[…] Prinsă-n avalanșă Mon Dec 20, 2010 22:39 pm Alerg cu picioarele goale prin zăpada înaltă și moale. Nu simt frig. Într-o mare de alb port rochia roșie. Alerg cu sete. În urma mea vin nămeții de zăpadă. Aș vrea să strig, dar cuvintele îmi rămân înfipte în gât. Alerg cu gura căscată. Înghit aerul rece și mă ustură plămânii. Alerg spre pustiu. Alerg […] […]