ultima dată când te-am văzut tu făceai dreapta şi eu stânga.
aşa se întâmplă mereu.
am plecat grăbită căci era destul de târziu, băusem ceva şi trebuia să mă restartez pentru că mai aveam de lucru. era iarnă şi frig. şi îmi tremurau genunchii.
ultima dată când te-am văzut am plecat emoţionată.
pun capul pe pieptul tau
nu mai simţisem de o bucată de vreme chestia asta şi pentru un timp a fost inexplicabil. ceva mai târziu, când mi-am sincronizat paşii cu gândurile, mi-am dat seama că nu am să te mai văd vreodată. că ăla a fost salutul final. că-n mine mocnea de ceva vreme acea senzaţie că vreau să-mi pun capul pe pieptul tău, să clipesc lung şi să ajung la mare.
o senzaţie pe care o refuz.
alerg. metaforic şi literalmente. cât e ziua de lungă, alerg. de colo-colo. uneori îmbrăţişez haosul, alteori alerg departe de mine, alteori doar din plăcerea pură de a nu avea linişte. alerg cât mai departe de tine şi de lucrurile care m-ar putea consuma. alerg cât mai departe de mine şi in lumea concretă în care mă simt în siguranţă.
alerg şi gâfâi extenuată după primii paşi. mi-am pierdut îndemânarea.
1 Comment
Naomi
21 February, 2014 at 12:52 pmAm avut si eu parte de o intalnire de genul asta.
In decembrie.
Si intradevar a fost ultima.
Si mi-e dor.
Hugs >:D<