Radiografia unei relații. La diapozitiv

Zdrang!

Cad pereții când trântesc ușa. O deschid smerită peste câteva ore.

Într-o dimineață m-am trezit cu bagajele făcute. Aveam bilet de tren spre mare. Am petrecut octombrie pe-o plajă pustie. Numai noi doi. Atunci ne-am promis eternitatea. Și chiar am crezut în ea.

Într-o noapte am stat pe banca din stația troleului. Au trecut multe trolee și oamenii așteptau să urc. Se uitau cu ochii mari la mine. Coborau și mă urmăreau cu privirea. Nu clinteam. Purtam rochia mov și-o geacă de blugi. Și șlapi. Era vară. Am stat multă vreme pe banca aia și-aș fi stat și mai multă. Dar au venit doi bărbați într-o mașină decapotabilă și mi-a fost frică. M-am întors la tine.

Într-o noapte am mers plângând de la Universitate până acasă. 25 de minute de suspine. Urla muzica-n căști. Am ajuns acasă atât de epuizată că am adormit pe covor. Lângă pat. Cu rimelul întins. Cu părul îmbâcsit din bar. Cu plexul tremurând.

Într-o altă noapte am primit o găleată de trandafiri albi. Într-o alta am stat întinsă pe balcon. Cântau greierii. Tu tăceai. Și-ai tot tăcut.

Știi ce mă doare uneori? Că n-ai să știi niciodată cât te-am iubit. Și am păstrat regretul ăsta-n creier. Până azi când cineva mi-a zis că poate nu meriți să știi. Că poate asta te-ar face să te simți bine, ți-ar mângâia egoul. Și n-a fost niciodată despre ego.

Am avut două relații lungi. Câte trei ani fiecare.
Amândouă au început frumos și s-au terminat abrupt și dramatic.
Una a început la mare cu omul pe care l-am crezut bărbatul vieții mele.
N-a fost să fie, dar el mi-a cântat Without you I am nothing.
Cealaltă a început zbuciumat. În trafic. Cu bărbatul visurilor mele. Dar visele se schimbă, la fel și oamenii.
N-a fost să fie, dar el mi-a cântat Dance me to the end of love.

Se termină toate.
Câteodată mă întreb dacă o să mai întâlnesc oameni atât de potriviți mie. Și totuși nepotriviți.

Schimb diapozitivul. O mare de alb. O lumină lăptoasă. Ascult liniștea. În cap se derulează imagini. O balerină se învârte spânzurată de tavan. Cântă cu privirea ațintită. O barcă plutește în aer. E în derivă. Se va scufunda în timp. Dansez la colț. Cu capul plecat. E o liniște care mă apasă în piept. Mă uit în oglindă. Stau să-mi explodeze venele. Deci strig. Îmi țâșnește sângele pe nas. Pătează lumina albă. Să curgă viața-n noi!

Scriu poezii pe trupuri.
Și las urme de gheare pe pereții sufletului.
Urlu ca din gură de șarpe
Și-s plină de venin.

nu caut decât liniște.

 

foto: Jan Saudek