Am tot scris despre tratamentul cu controversatele pastile Roaccutane și am tot zis că oricât de nasoale par, eu le iau până mă fac bine. Azi e una din zilele alea când mergi la medicul dermatolog (yeah, aceeași super ființă care are grijă de mine de anul trecut din iarnă, Iuliana Marcu) și îți zice că arată bine fața ta. După ce te-ai chinuit și te-ai bâzâit ca un copil în lipsa bomboanei cu marțipan (alea-mi plac mie), vine ziua când îți zice că scazi doza, pam pam! Și că probabil în două luni o să fie totul bine.
Dacă la început eram deprimată (ăsta e unul dintre efectele secundare) și nu credeam că ajung la liman, uite-mă, am ajuns. Și sunt foarte entuziasmată.
Ce înseamnă Roaccutane?
Înseamnă să îți găsești un medic răbdător care să te monitorizeze cât mai des. Eu am avut baftă cu Iuliana, că am mai încercat medici dermatologi și n-a funcționat. Găsisem o doamnă doctor faină la Colentina, dar mă repezea mereu. Așa că a trebuit să tot încerc și norocul m-a făcut să ajung la Hilmi și tot așa.
Când te apuci de Roaccutane ești conștient că e cale lungă și anevoioasă. Că o să-ți explodeze fața, nu literalmente, dar pastila asta scoate la suprafață toate chestiile nasoale ascunse. Atunci realizezi cam ce se ascunde în interior.
Dacă ești fumător, poate te lași de fumat. Eu m-am lăsat în ianuarie, dar m-am apucat de Roaccutane in martie. Pe 10. Și a fost o alegere bună, nu numai că am luat pastilele, așa în general. A fost crunt, încă mai visez la o țigară, dar na… așa e-n viață.
Vei avea un regim alimentar aparte. Dat fiind că ficatul tău va fi supus la un proces greoi, va trebui să mănânci cât mai sănătos. Ah, cât despre alcool, mai răruț că e mai drăguț.
Pregătește-te să ți se usuce ochii, pielea, nasul și uneori să-ți curgă sânge din nas. Să ai dureri musculare și depresii crunte, în prima lună doar. Și poate să iei puțin în greutate de la anticoncepționale. Ah, și nici la copii să nu te gândești prea curând.
Este o lungă listă cu efecte secundare, însă dacă îți faci analizele lunar, respecți regulile și mergi regulat la dermatolog, nu știu ce chestii nasoale ți se pot întâmpla.
Despre produsele folosite: gel de spălat Effaclar de la LaRoche, Laroche Duo – cremă, produse de la AcneStop (se găsesc în Sensiblu, produse bulgărești), Soluție Micelară Bioderma, Isotrexin, Zynerit și ce vă mai recomandă medicul.
Nimic nu se compară cu gelurile pe bază de peroxid de benzoil (brevoxyl, cutancyl). Știu că nu se prea găsesc, dar se pot comanda din afară. Eu mi-am luat din Franța 4 creme. Mi-a zis o amică farmacistă că se găsesc la Doina. Încercați acolo. Însă, mare grijă, ard tenul harcore. Adică înainte să vă apucați să vă dați pe față, întrebați un medic să nu faceți vrei nebunie.
Eu momentan am tenul praf, l-am ars, deși m-am dat cu 2.5%, însă tratamentul cu Roaccutane sensibilizează. Deci grijă mare. Acum mă dau cu Cicalfate de la Avene, cu care mă dădeam după peelingul chimic.
Dacă vreți să scăpați de acnee nu vă costă puțin. Produsele din dermato-cosmetice sunt scumpe sau mai scumpe decât cele din comerț, dar își merită banii. O cutie de Roaccutanet costa aprox. 50 de lei la Belladonna și anticoncepționalele tot pe acolo, depinde de marcă. Pe mine doar medicamentele mă costau aprox. 150 de lei/lună, pentru că luam doar 2 Roaccutane/zi. Am auzit persoane care luau 5, o farmacistă drăguță cu tenul foarte curat. Dar avea peste 100 kg când le lua.
Pe lângă asta, produsele dermato-cosmetice mai costă ceva, însă o dată la aproximativ 3 luni. Deci e nevoie de ceva investiție, însă la final veți vedea că nu contează banii, cât contează un ten sănătos.
Sper ca în două luni să termin cu Roaccutane-ul. Și în toamna viitoare încep peelingul pentru nivelarea feței, că da, am rămas cu semne. Însă, cu răbdare trecem marea.
În concluzie, dacă decizi să te apuci de un tratament ca ăsta, înarmează-te cu răbdare și caută-ți un medic pregătit să te supervizeze mereu, să fie alături de tine și să comunice. Pregătește-te să-ți schimbi modul de viață: mâncare, somn, sport, alcool, tutun și să tai din bugetul pentru haine.
Mă uit în jur și văd tot mai multe persoane afectate de acnee. Eu nu aveam ceva dramatic, dar a fost o acnee a naibii care s-a ținut scai de mine, că am mai încercat și alte tratamente, dar nu am putut eu cu ele. Știu ce înseamnă să nu te simți comod cu fața ta, să pui tone de fond de ten (LaRoche recomand) și să nu vrei să apari în poze. Dar na, lucrurile astea se rezolvă, dacă aveți răbdare și încredere.
Nu pun poze cu fața înainte și după că prefer să mă bucur de ziua de azi.
Well, tot înainte!
Mulțumesc Iuliana că ai fost super awesome și că ești în continuare!
Cu bine,
Evergreen
4 Comments
Mark
3 April, 2017 at 5:55 pmScapi de o problema si dai de alta, asa e viata. Am auzit ca semnele se pot corecta doar cu laser. Te inteleg, din pacate nu stiu nici un tratament care sa functioneze… am trecut demult de adolescenta dar nici pana acum nu am reusit sa scap de punctele negre. Poate doar la batranete o sa dispara?
Evergreen
4 April, 2017 at 11:28 amNici la batranete nu cred ca dispar :)) Ma rog, nu-s asa dramatice punctele negre, am eu obsesii. Cred ca e nevoie de tratament cosmetic lunar + creme potrivite. Am facut pana acum doua sesiune de Fraxel (laser) si sunt niste mici imbunatatiri. Trebuie facute minim 6 sedinte si nu ajung foarte des in Romania.
Mark
31 March, 2017 at 3:08 pmAu trecut 4 ani, te-ai vindecat complet?
Evergreen
3 April, 2017 at 7:05 amBuna, dap. Am ramas cu semne si incerc un fraxel. Mai apare cate un cos, dar e rezonabil. Din pacate problema mea acum e cu punctele negre.