Rox Evergreen Andrei, de la om la om

*** scriu din drag sau din jale. mai mult din jale. prietenii mei mă știu în toate felurile. ceilalți prieteni, cititorii, mă știu din scriitură. scriu din pasiune și din provocare. în liceu nu știam să scriu, abia legam două fraze, diriginta îmi dădea mereu note mici. mă ofticam. și pentru că știam în sinea mea că pot mai mult și pentru că am fost mereu un spirit competititv. scriu despre cum iubesc și cum nu iubesc. despre oameni. observaționale. interiorizate. alambicate. doar pentru mine. codate. pentru lume. scriu ca să las ceva în urmă.

există un om pe care-l păstrez în sinele meu. ca și ultimă iubire purtată-n palmă. un om cu care am împărtășit lumi. celeste. terestre. nu-l mai vreau al meu. nu mai sper la el. dar uneori mi se face un dor cumplit de senzația aia de dor. atunci când îți pleacă iubirea la colț să ia pâine și simți că timpul petrecut separat e sufocant. cu el am trăit iubirea inocentă. aia în care disperarea nu mă jena, în care îi spuneam în fiecare zi cât este de frumos, cât de fericită sunt, cât de mult îl iubesc.

omul ăla a dispărut complet din viața mea. duce o viață undeva în orașul ăsta, pe o stradă pe care ne plimbam uneori de mână, departe de strada mea. a dispărut cu totul, dar nu mi-a luat senzațiile. și e bine că am rămas cu asta.

*** scriu cu gândul că poate cel avizat citește și mișcă ceva în el. scriu ca să comunic ce simt. să mă cunosc. să descriu tainele interiorului meu. uneori mă surprind, alteori mă dezamăgesc.

voiam la un moment dat să scriu aici pentru bani. însă locul ăsta e singurul refugiu unde nu mă gândesc la partea materială. spațiul meu carusel unde pot s-o iau razna fără să mă taxeze nimeni. Evergreen e gratis. ce bine sună asta.

mă înfofolesc în mireasma amintirii tale. în zi de vineri. zi celebră.
și te las să dispari din nările mele. suntem încă tineri. o fugă acerbă.
dorm în noi amintirile moi. se plimbă lumina uitării. trag sfori
te visez în zori. stăm liniștiti și goi. în valurile mării.

…

cu bine,

evergreen