Ma uit istovită la tine și-ți șoptesc în gând că raiul nu există. Te uiți la mine cu speranța zilei de mâine, dar știu deja că mâine vom fi dispărut.
…
N-avem în noi rugăciunea zeilor, n-avem în noi sacrificiul suprem, n-avem în noi abandonul. Nu ne-am putea pune niciunul mai presus decât celălalt. Ne-am certa zilnic pe orgolii mici. Mi-ai reproșa că sunt egoistă și ți-aș măsura orice abatere de la al treilea pahar. Ți-aș reproșa că sosul pentru paste e prea dulce. Sau prea sărat. N-ar conta. E prea și e insuficient. Te-ai uita la mine și mi-ai spune că am pus ceva pe mine și că poate ar trebui să renunț la eclerul de seară. Eclerul cu vanilie. Aș căuta tandrețea, dar ar lipsi cu desăvârșire.
…
Sunt nedusă la biserică.
Amin.
…
Am ajunge acasa epuizați. Și ne-am duce fiecare în universul lui. Tu te-ai juca. Și-ai sorbi dintr-o bere, două, trei. Eu m-aș pune să citesc niște cărți care se presupune că mă fac mai deșteaptă. Am căuta refugiu. Și-am alerga în neștire unul de celălalt. Și ne-am întreba pe furiș, oare când am ajuns campioni la 200 metri garduri? Am vorbi despre lucruri banale, despre planuri de weekend sau poate chiar de ideea de a face un copil. Un soi de salvare a unei relații care nu se poate salva. Apoi am adormi cu sufletele sterile, cu vise negre plate, cu oftat în pernă.
Mă uit istovită la tine și ți-aș spune toate asta. Și-aș putea să jur pe culorile universului că orice am încerca vom ajunge în scenariul de mai sus. Faci un pas spre mine și realizez că-s speriată. Că am repetat atât de des toate replicile că au rămas înțepenite în gât. Undeva acolo licărește o iluzie. O speranță. Că poate sosul e potrivit și eu nu pun pe mine.
***
Caut.
Evergreen
No Comments