Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

S-a învârtit soarele în jurul tău și acum s-a făcut beznă

Eu am o orbită proprie pe care o neg uneori. Că-s om indecis, cu fluturi la cap. Dar am o orbită în jurul căreia gravitează diverse figuri. Reale, imaginate, prezente, absente. Din tot regnul.

De multe ori mă întreb ce tot caut, în timp ce răscolesc cu disperare printre munții trecutului meu. S-au încheiat povești, atunci să le lăsăm terminate. S-au dus genericul de final și muzica. A rămas o sală de cinema. Goală. Calmă. Surdă.

Sunt niște legi spirituale pe care le-am primit în ziua în care trebuia să le citesc:
“Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”, deci într-un fel mă bucur că ți-am prins mâna și că m-ai sărutat pe lobul stâng. Și într-un alt fel mă bucur de toți care mi-au trecut pragul sufletului, bariera trupului și au plecat. Din ei mi-au rămas poveștile și senzațiile, dar mai ales am rămas eu într-o formă. Altă formă, probabil mai bună.

“Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”, deci dacă am oprit traficul înseamnă că am știut ce fac. Și dacă am ales să mai fac o școală, deși vârsta cerea să devin serioasă, înseamnă că ăsta mi-a fost rostul. Nu există regrete tardive și nici alte cărări pe care să fi călcat. Orice drum aș fi ales, aș fi ajuns tot aici. Iar aici e cel mai bine.

“Orice moment in care se incepe este momentul corect”, ah! Nu există momentul potrivit, pentru că nu ne-am potrivi niciodată cu el. Nu există ziua în care o să mă reîndrăgostesc, ci clipa în care suntem gata pentru asta, deși nu pare. Îmi plac începuturile pentru că-s încărcate de emoție.

“Cand ceva se termina, se termina”. Nu știu cum afli că e gata, cred că afli pur și simplu. M-am chinuit mereu să știu care e momentul, dar fix momentul ăla când a fost gata. N-am descoperit niciodată, mi-au rămas frânturi pe retină. De multe ori mă trezesc că poate aș mai fi putut să… ori poate nu s-a terminat și e doar un gol între noi, dar îl umplem. De multe ori mă gândesc să te sun și să te țin de mână, ca și cum nu s-ar fi întâmplat dezastrul între noi. Dar din moment ce niciodată nu o fac, pesemne s-o fi terminat.

De fapt, ce vreau eu să zic este că a trecut atâta amar de vreme de când m-am uitat lung după tine. Uscățiv, cu mersul tău deșirat și privirea ta aproape de gheață m-au invitat să falsez un vals. Aș număra anul, dar aș exagera și am și renunțat la numărat… Și am falsat cât am putut. Până s-au stins toate sursele de lumină. Și ai rămas beznă.

M-am așezat pe rol. Sunt cuminte. Aștept.

 

HugsLovePeace
>.<

 

Foto: Georgiana Ilaș aka Ilarion

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Sărbătoare la Viflaim(I) « Almanahe's Weblog
    20 December, 2011 at 6:18 am

    […] cameliecud(r)ame, convieţuire, dramacam, dunia,  erasmen, flavius, griarg, gabriela, iunia, irule,  lanternativul, manoka, manonu, poiematike,  uţifer, vania, […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.