să nu rîdeţi de mine

Dar de ceva vreme mă gîndesc la căsătorie. Şi nu la cheful şi băuta de la nuntă, ci la ideea de împreunăpeviaţă. Şi mi-e frică de mor de chestia asta.  Pentru că pînă de curînd nu credeam că-s făcută pentru jurăminte pe care să le şi împlinesc.

E prima oară cînd trăiesc o asemenea siguranţă, cînd ştiu, cînd simt, cînd am încredere în mine că n-o să fug mîncînd pămîntul. E anormal pentru mine să nu fiu instabilă. E anormal să treacă doi ani şi eu să rămîn aici, dependentă, îndrăgostită pînă la disperare… de acelaşi om.

Puştiu rîde. El a zis de la început că aşa va fi. Că noi doi ne vom căsători şi vom întemeia o familie mişto, că io o să fiu a lui şi că o să-i scot peri albi cu obsesiile şi maniile mele. Credeam că doar rîde.

O fi de la toamnă? O fi de la iubire nebună? O fi de la vîrstă? Să nu rîdeţi de mine, dar eu o să mă îmbrac în Julieta la cununia civilă. Cînd o fi asta…

De mîine studenta la regie apucă frîiele. Le strînge cu putere.

Bia, mulţumesc pentru premiu. Îmi plac aşa tare surprizele. Şi mai mult decît atît că vin de la oameni pe care nu-i aştept. E aşa fain să ştiu că sunt citită… nu e vorba că mă simt flatată sau gîdilată în orgoliu, doar că mă bucur ori de cîte ori citesc comentariile, fie ele şi zîmbete.

Am rîs la asta de la Cabral. Şi mi-am amintit de what what in the butt.

Abia azi am reuşit să văz clipul celor de la Rammstein – Pussy. Şi omii spun lucrurilor pe nume. Tu ai o pi..ă, eu am o p..ă, şi care-i problema? să ne-o tragem repede.