să taci și să te prefaci că nu există, că nu exiști

În fiecare zi îmi notez câteva fraze (în gând sau pe telefon), dar până ajung acasă îmi pierd interesul pentru ele. Acasă mă curprinde lenea și mă învăluie cu brațele ei tandre și totuși puternice, mă aruncă-n pat cu laptopul în poală și somnul vine și-mi descântă până pic în vraja lui.

A doua zi încep de la capăt.

Aș fi vrut să vorbesc despre femeia contemporană dar nu woman like a man, gen, ci despre aia căreia îi place să doarmă singură. Aș fi vrut să vorbesc despre regia de film și de ceea ce simt eu pe un platou de filmare. Aș fi vrut să vorbesc despre sentimentul eșecului mai puternic decât cel al succesului. Despre filmul meu la care lucrez din decembrie și de care mi-e frică de mă ia cu leșin și de care mi-e dor fără să-l cunosc. Aș fi vrut să scriu despre Habemus Papam și despre El Premio, despre filme mișto și mai puțin mișto. Aș fi vrut să vă mărturisesc că-s o ignorantă și n-am mai citit de secole, dar de două nopți o strâng la piept pe Harper Lee și mă chinui să nu-i sufoc pasărea cântătoare.

Aș fi vrut să scriu despre iubire și despre oameni frumoși, fericiți, dragi mie. Și să vă chem să dansăm sâmbătă. Să mergem mulți și să dansăm ca nebunii. Să sărbătorim că a luat Alexa licența, că a mai trecut o sesiune, că poate vine primăvara, că nu ne place ziua îndrăgostiților, dar asta e, nu avem ce face decât să nu ne pese. Aș fi scris despre golul lăsat în urma absenței dorului, un gol care mă împlinește, un dor care nu ar fi trebuit să fie niciodată.

Multe. Mărunte. Mari bulevarde. Mici străduțe.

Dar ajung acasă frântă. Și mă așez în pat. Cu laptopul în poală. Cu muzica de pe youtube. Cu netu și facebooku. Și ațipesc cu frazele-n gând… aș fi putut să…

HugsLovePeace
>.<