Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Să urăști iepurașii e deja mainstream, după părerea mea

Mie nu-mi plac mesajele cu lumina, gândul, crăciunul, paștele, visele. Pur și simplu nu cred în ele. Înainte eram mai tolerantă, dar acum mă sun cu oamenii cu care-mi urez lucruri, dacă este nevoie, noi ne urăm în orice zi și de bine și de rău, deci nu trebe să fie 14 februarie ca să facem o baie împreună. Deci nici nu le trimit, nu dau tag-uri în poze cu iepurași, ouă, îngerași… copii perfecți etc.

Nu este o atitudine de hater ca să fiu în ton cu lumea, lumea care a înțeles că e nașpa să tot etalezi urări prin statusuri și a decis să fie împotrivă și să remove tag de la orice, atitudine sănătoasă, părerea mea. Nu este un statement, nici nu cred că au valoare cuvintele etalate pe wall-ul meu, dar cred că să nu-ți placă sărbătorile, să nu crezi în ele și să te piși pe ei de cozonaci a devenit mai mult o atitudine și nu o voință personală, o alegere.

Paștii sunt overrated, Iisus e overrated. Ca să nu mai spun de sărmanii iepurași exploatați pentru promovări tâmpite. Și nu e bine. Deși nu-s marea creștină care se roagă-n genunchi, nu am gustat niciodată glumele cu Iisus, Dumnezeu sau chestii religioase. Și nu pentru că mi-ar fi teamă că m-ar lovi vreun fulger în creștet, ci pentru că există oameni care cred/speră cu adevărat și pentru că, la baza tuturor balivernelor bisericești stă totuși un ideal sacru. Nu știu dacă printre noi există oameni atât de fideli lui Bulă.

Nu știu dacă mă fac înțeleasă.

N-am ținut post, nu m-am spovedit, nu m-a interesat treaba cu săptămâna mare, grea, dură. Nu cred că trebuie să revin la mine în săptămâna asta, încerc s-o fac mereu. Nu-mi plac cei care-mi țin teorii, tocmai cei împăcați care postesc și se roagă, cei care vor să mă aducă pe calea cea bună. Orotdoxismul nu respectă libertatea omului, din păcate și habar nu are care e treaba cu iubirea și iertarea.

E nasol, mă. E nasol că oamenii nu se mai bucură că a înviat Iisus, ci se bucură că au luat lumină repede ca să meargă acasă și să înfulece mâncarea pregătită cu patos. E nasol că e plin în real și lumea se împinge și înjură. E nasol că oamenii refuză să simtă și să gândească, ei singuri și că preferă să meargă cu turma.

Deci nu vă urez nimic, voi știți mai bine ce vă trebuie și ce aveți nevoie.
Sper doar să nu mai plouă ca să putem merge la mormântul tatălui meu să-i lăsăm lumină. Paradoxal, nu? La el e oricum beznă. Experiența asta morbidă mi se pare amuzantă și-o tratez ca atare, dar senzația de greu în plex nu mă părăsește niciodată…

HugsLovePeace
(nu dați foc oamenilor din mulțime)
>.<

Foto: Adriana Crăciunescu

 

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.