Șase-șase, cine e la poartă?

De-aș avea casă pe pământ mi-aș colora gardul cu fluturi. Și poarta ar fi verde. Cu un clopoțel. Dar n-am.

Sunt genul de om care face mare caz atunci când vine ziua lui. C-așa sunt eu de felul meu și nu mai am cum să mă schimb la 26.

Am primit vin. Oamenii mă știu. Mă simt. Și mă surprind cu mici daruri când cred ei că stash-ul e pe sfârșite. Probabil că par o alcoolică. Nu-mi pasă cum par.

Am zis că beau un pahar. Dar o să beau două. Asta pentru că mă simt mai bine și vreau să sărbătoresc. Am cinstit cu calciu și nurofen și ceaiuri și cu capul pe budă la prima oră a zilei, cu frisoane și tremurături. Acum cinstesc și cu ce-mi place! Dar fără țigări. Pentru că da, încă nu m-am (re)apucat de fumat, dar asta nu înseamnă că n-am fumat.

Am transformat jocul într-o provocare inutilă. Și m-am cam plictisit de acest du-te – vino, stai-pleacă, da – nu – poate. Mneah.

Și, 26, zici? Ceva gânduri serioase? Eu știu că ei se referă la gânduri din alea în care mă așez la casa mea și fac un credit pe 500 de ani pentru asta, îmi iau mașină-n leasing și mănânc castane câțiva ani, dar când vine plodul am di tăte.

Dar zic că da. Sigur. Urmează să fac un master. În regie de film, dar mai am. Nu știu dacă aici sau în afară. Ah, pe vară intenționez să fac școala pentru A. Și dacă m-or ajuta coatele și orele nedormite poate apuc să-mi iau și un motor ceva. Și da, aș vrea să mă mut cu chirie într-o garsonieră unde să dorm pe-o saltea cu laptopul în poală.

Zilele trecute mi-am imaginat cum ar fi să fiu amanta unui bărbat mai în vârstă. Frumos, inteligent, bogat. Și eu femeia fatală, copila nebună, viața din venele lui bătrâne. După toată splendoarea călătoriilor de lux, a apartamentelor și mașinilor a venit lovitura de grație. Eu, la 35 de ani, aproape de genericul de final îi spun printre suspine: știu că am vorbit despre asta acum 8 ani și că am promis că nu se ajunge aici, dar vreau să mă căsătoresc și să fac copii. Ceasul meu biologic ticăie. Atunci nu știam cine sunt. Eram nebună după carieră. Acum, însă.

Și nici în imaginație nu pot trăi în pielea unei curve fără emoții. Aoleo, vai și amar de mine!

Șase-șase, cine e la poartă? Nimeni. Doar vântul.

HugsLovePeace
>.<