Mai postasem eu o insemnare acu’ ceva vreme, insa netul meu s-a gandit sa pice tocma’ atunci. Iata-ma inapoi de pe alte meleaguri. Si nu stiu exact ce se petrece si nu-s frustrari sexuale asa cum ar banui dragul de abjectu’ e pur si simplu o stare. O stare nasoala, pe care n-o pot explica.
Si eu… stupida de mine, care credeam ca viata asta o sa-si reia cursul initial. Nu eram inebunita dupa viata mea de dinainte de ” accident” (sa-i zicem), dar parca sunt slaba rau de Inger acu’. Cum ceva nu-i asa cum trebuie, in ordinea fireasca a gandurilor mele, imediat pic in gaura neagra si reiau tratamentul prescris.
Si imi pierd orele pe La Motoare si privesc pierduta la mii si mii de chipuri. Si eu cine sunt in Universul asta atat de mare. Si ma gandest, din nou, ca viata trece si eu nu realizez nimic, dar nimic ba!
Si iata-ma cum imi pierd entuziasmul asa cum se scurge vara si iata-ma iar dependenta de somn. Nici macar nu dorm bine noaptea, ca-mi zburda mintea in nebuloase gen filme de groaza. Mai nou este ca nu mai fac diferenta de ce-i vis sau ce-i realitate.
Poate exagerez, cum mi se spune in ultimul timp.
Nici sexul nu ma mai atrage. Grav!
3 Comments
gladiola
10 August, 2006 at 8:41 amstiu. si eu am momente cand ma gandesc ca nu realizez nimika in viata mea. Si nu inteleg de ce m-am nascut. Si ce scop am in viata si etc etc prostii din astea.
Dar apoi ma gandesc ca e caldut si bine in viata mea. Asa cum e.
O sa fie ok, draga mea. Suntem femei destepte nu? Pleonasm. Suntem femei! Ne descurcam!
te-am pupat:)
PuStoAik
9 August, 2006 at 10:50 am*psihic
Trebuie sa-mi angajez pe cineva sa scrie in locul meu :))
PuStoAik
9 August, 2006 at 10:49 amE un proces. Trebuie sa ai rabdare si trebuie sa intelegi ca timpul le vindeca pe toate, dar din pacate nu peste noapte. In viata invatam sa ne acceptam si cu cat ne judecam si ne criticam mai putin cu atat mai bine.
Esti ceea ce esti si esti frumoasa (atat fizic cat si psici) asa cum esti. Nu te mai condamna si te mai forta sa-ti fie bine.