Confesiuni

Scrie în stele, noi n-aveam cum să fim

 

Știi, te văd rar și în circumstanțe ciudate. Nu pot să-ți mărturisesc cât de drag mi-ai rămas. Rămâi singurul om pe care l-am iubit cu toată tăria mea de caracter și cu toate slăbiciunile puse la înaintare. Singurul în fața căruia m-am intimidat, bâlbâit, pierdut cu firea. Singurul pe care-l simțeam de la zeci de metri, din cauza căruia îmi lua foc trupul. Singurul care s-a jucat cu mine și m-a ținut pe marginea prăpastiei, pregătit să-mi dea un brânci. Și eu am stat. Nu m-am clintit vreme bună, cu nodul în gât și frica să nu pleci. Nu să nu cad, să nu pleci tu.

Doamne… ce femeie…

Uneori mă gândesc că poate ar fi trebuit să fiu eu altfel, să fi fost mai puternică și mai capabilă, să te fi cucerit în alt mod. Dar n-am cum să mă judec, am fost cea mai bună variantă a mea în circumstanțele date. Iar intențiile, ele au fost cele mai pure. Iar tu n-ai făcut decât să-mi blochezi orice tentativă de apropiere. Fiecare cu fricile sale, nu?

Ți-e bine. Te văd că ți-e bine și parcă, uneori, aș vrea să fac parte din universul tău. Să te sun seara și să-ți spun ce mă frământă. Să-mi spui și tu ce ai în creier, să închidem telefoanele și să ne vedem iar, în circumstanțe ciudate.

Știu că n-ai să știi vreodată cât te-am iubit și știu că azi nu mai contează asta. N-ar fi trebuit să conteze, de fapt. Poate ar fi fost bine pentru sufletul meu să nu te iau atât de în serios, să nu stau să analizez fiecare discuție, să nu visez atât la poveștile noastre. Poate ar fi trebuit să le trăiesc pe toate, fără să le pun tapet în minte. Poate-ar fi trebuit să ne jucăm și atât.

N-o să uit două senzații intense legate de tine. Dimineața când am zburat până la tine și te-am ținut în brațe și visul unei alte dimineți pe plajă, când m-am trezit și mă țineai strâns… cred că am simțit cea mai blândă și caldă emoție, siguranța și eliberarea, libertatea și iubirea… se împleteau toate cu noi doi la un loc.

Nu știu cum se naște iubirea dintre oameni. Nu-mi pot explica procesul. Unde se întâmplă, în creier sau în suflet?
Tu un sceptic și eu o visătoare… ce ecuație fără echilibru, nu? Și nu știu dacă e suficient să iubescă doar unul, nu cred în poveștile de genul ăsta… Nu înțeleg de ce nu există timing între oameni și de ce unul se aprinde și celălalt nu. Mă rog, nu înțeleg eu multe…

Scrie în stele, noi n-aveam cum să fim… dar te-am iubit. Tare de tot.
Și-mi rămâi ca o mireasmă plăcută-n nări, ca un gust dulce-amărui pe buze, ca o palmă pe coapsa dreaptă.
Cu bine,

Foto

You Might Also Like

11 Comments

  • Reply
    Evergreen
    23 June, 2013 at 4:35 pm

    Miriam… nu iubesc acum :)

  • Reply
    Miriam
    15 May, 2013 at 8:59 am

    Dana e adevărat…cel mai “bine” scrii când sufletul tău e gol.

    Green…eşti într-o relaţie acum? Te întreb de curiozitate.
    Te pup

  • Reply
    dana lalici
    12 May, 2013 at 9:36 pm

    Eu nu mai citesc de aici. Ma duc sa ma uit in oglinda. Dupa ce caut o poza de a ta pe aici.
    Dincolo de gluma, scrii extraordinar de frumos, de profund.
    Hai sa iti pun o intrebare: cand esti fericita, fericita plenar, nu doar caldut, reusesti sa sciil a fel? Intreb de curiozitate. Pentru ca lucruri atat de frumoase mie nu mi-au iesit din condei decat atunci cand eram profund dezamagita. In extaz parca mi se blocheaza mana. Dar, hello, tu nu esti eu. de aceea si intreb. Te-am plicitisit? M-am simtit tare bine si cald la tine pe blog. Vreau sa mai vin.

    • Reply
      Evergreen
      13 May, 2013 at 7:29 am

      Cand sunt fericita scriu altfel, scriu amuzant… scriu lucruri observate la oameni, concluzii din viata. Cand sunt lovita-n suflet, atunci scot din mine demonii literari.

      • Reply
        alma nahe
        23 June, 2013 at 3:01 pm

        Hehehei, Dana, Grinu’ nost’ aşa ungea pe suflet şi în alte vremuri, mai pe la începuturi de bloguit.
        Şi celălalt “stil” al ei e “mereu verde”.

        Grinule, scrie în stele, aşa e. Dar mai bine scrii tu despre asta. Stelele doar strălucesc, fiindcă asta e menirea lor, să pâlpâie acolo pentru noi, ca să credem că ne aparţin. Dacă el citeşte aici, va şti. Dacă nu, tot va şti! Doar că uneori alegerile lor ţin de tempo-ul acela pe care îl chemai mai sus. El şi-a dorit linişte nu “cap în flăcări”. Unele femei aşa sunt, dătătoare…Tu eşti aşa.
        El ar fi fost obligat să ţină ritmul…şi a înţeles că nu poate. Atât! Şi mi-era dor…aşa să ştii.

        • Reply
          Evergreen
          23 June, 2013 at 4:34 pm

          Te imbratisez tare :) Si mie mi-e dor, sa stii.

  • Reply
    Creve
    30 March, 2013 at 11:43 am

    Cred că dragostea apare în suflet, abia mai apoi o adoptă mintea. Dacă ar apărea în mintea asta a noastră cred că am fi suferit mai puțin :)

    • Reply
      Evergreen
      31 March, 2013 at 5:05 am

      Se prea poate :)

  • Reply
    Adriana
    27 March, 2013 at 8:34 am

    ioi ce cunoscut .. pam’ pam

  • Reply
    Lavieenmarie
    26 March, 2013 at 7:51 am

    Dulcea amaruie poezie de iubire! Te pup cu tequilla si sare de mare!

    • Reply
      Evergreen
      26 March, 2013 at 8:18 am

      Te îmbrățișez cu raze de soare :)

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.