Se cheamă astenie de primăvară și-o tratez ca atare

mă înduioșez la orice siropoșenii
stau în pat. oleacă de febră. strănut de zdruncin blocurile de lângă
nu am niciun interes să comunic, nici măcar minimele cuvinte de salut
și pofta de fumat lipsește, poate e momentul oportun să încep să mă conving să renunț
de băut o bere, nici nu mai zic
e perioada împerecherii pisicilor. cred că e mai pasional cu urlete.
ori se pune de-un viol.
la mine-i concert de dimineața până seara, se lasă greu mimozele

nu știam că-s dependentă de vreme și că stările mele interioare sunt la cheremul ei. mă enervează asta și mă enervează că ar putea fi astenie de primăvară. parcă problemele mele nu vin din mine, ci dintr-un sistem superficial. eh, poate nu sunt. poate e chiar serioasă treaba.

cum n-am nicio putere să mă scot dintre plăpumi și stat cu ochii-n tavan, numai la asta visez cât sunt plecată din bârlog.

sunt în momentul ăla în care nu-mi pasă de nimeni altcineva, de fapt nu-mi pasă de nimic și nimeni. în inerția dată de ceasul care sună, cafeaua fierbinte și untul de arahide cu banane.  sunt în momentul ăla în care știu că-s un punct care nu face nicio diferență. sunt în momentul ăla în care un schelălăit de pisică violată este cel mai interesant lucru.

nu mai am forță să mă lupt cu nicio moară de vânt. pentru că mi-am dat seama că-s mori. și că și eu tot o moară-s.

deci o fi astenie, o fi început de depresie, o fi de la vreme sau doar de la mine. nu știu ce e, dar o tratez ca atare. acasă-n pat. cu veioza aprinsă. în tăcere.

Foto