Limbaj de cartier, puritanii şi pudibonzii să sară peste –
N-am cunoscut om să-mi zică: bă, am văzut o broască naşpa de tot, dar i-am acordat şanse că avea acea sclipire şi după nu ştiu câtă vreme s-a prefăcut în cea mai pizdoasă prinţesă ever, ever şi atunci am decis să o iau de nevastă pe fosta broască scârboasă pentru că se făcuse o prinţesă pizdoasă.
N-am cunoscut eu, dar eu am un cerc dubios de oameni, destul de adevăraţi, a căror viaţa se întâmplă fix ca-n viaţă şi nu ca-n filmele britanice cu Hugh Grant. Şi ca-n viaţă e aşa, când ai o zi de căcat se întâmplă ca la final să calci într-un mare căcat pe care să-l împrăştii pe toată talpa, pe covorul de la intrare pe care scrie welcome şi pe hol. Şi pe care-l speli că nu trăieşti într-un palat şi nu e nimeni priceput în a-ţi curăţa cacatul.
La mine şi la oamenii din jur e cam aşa: întâlnim o anumită persoană, s-o numim fiinţă. Cu scepticismul primit în dar de la relaţiile anterioare, înarmaţi c-o doză de cinism, cu Cioran în venă şi cu statistici şi articole despre ce mama dracului se petrece în cap atunci când ne îndrăgostim(?), acordăm o şansă acelui om… de cele mai multe ori ştim c-o să ne distrugă, dar ne ducem, că aşa suntem programaţi să fim futuţi în freză şi să acceptăm asta.
Mă rog. Lapte şi miere, flori şi paradis. Certuri mici, sex intens ce n-a văzut Parisul, ieşiri la prieteni, din astea… ca-n viaţă când te îndrăgosteşti şi rămâi peste noapte la respectivul şi vrei să te duci la baie să stai pe budă, dar nu te duci că ţi-e frică să nu faci zgomote şi strângi în tine cu zâmbetul pe buze, aşteptând momentul dulce dintre tine şi propria ta budă. În fine, trec şi astea şi ajungeţi să trageţi pârţuri la comun, ceea ce mi se pare în continuare dezgustător, oricât de scârboasă aş fi eu în relaţii.
Şi e frumos. Mergeţi la Paris. Faceţi planuri cu 3 luni după anul nou. Răsare o idee cum că veţi rămâne împreună şi dacă vine apocalipsa zombie (mă îndoiesc grav). Mergeţi la mare, la munte, la Barcelona… nu ştiu, unde găsiţi oferte din alea bune să nu cheltuiţi banii de droguri. Prietenii s-au obişnuit, familia s-a obişnuit. Căcat! Până şi voi doi v-aţi obişnuit cu ideea asta şi vă lăsaţi pradă sentimentului.
Dispar Cioran, cinismul, sarcasmul, autoironia. Dispar ideile despre singurătate, viaţa în liberate. Se schimb principiile, se schimbă şi planurile şi cam tot, că e la dublu acum…
Şi când e lumea mai dragă, BAM! Se întâmplă viaţa şi ăla de-l iubeai tu, ăla de ţi-a zis mizeriile alea despre eternitate şi n-ai vomitat de silă, ăla de te-a convins că o să fie bine ca să nu fie rău şi nu ai râs de lipsa de inspiraţie de care dă dovadă, ăla de l-ai ţinut de mână noaptea-n somn şi te-ai încrezut în el să dormi profund că o să fie acolo şi a doua zi, ăla căruia i-ai dedicat atenţie, iubire, dimineţi, lacrimi şi alte lichide trupeşti… ăla se face o broască scârboasă care orăcăie bazaconii.
Nici tu nu eşti mai brează. Tu te faci drac. Şi revii şi mai nervos la vechile obiceiuri în care urai tot ce înseamnă cuplu, idee de doi, ataşament de om, încredere. Revii la viaţa aia futută, dar în regulă, pentru că era doar a ta. Revii la un tine ceva mai ciobit, la căcatul în care calci seara după o zi în care te-ai rugat să vină dracului o dată sfârşitul lumii să ne cruţe, revii la ura faţă de idioţi…
Revii la bine.
2 Comments
Euphoriless
19 February, 2014 at 6:23 pmVai de capul meu. Cat de perfect e postul asta. Cat de acurat.
Infricosator.
oEvă
9 February, 2014 at 11:37 amPana revii te macini de te iau toti dracii. Aia e buba.