shitty feeling

Socrate e naşpa, naşpa rău. Am crezut că îşi revine, dar într-o săptămînă a mîncat o dată. Încă varsă. Analizele la sînge au ieşit foarte bine, dar el e încă terminat.  Azi merg să-l tund şi să-i fac o ecografie abdominală. Mă costă o căruţă de bani, bani pe care nu-i am (căcat!!!) … Apoi poate ajung să-i fac nişte injecţii cu antivomitive şi vitamine.

Nu mai pot să dorm. Îl pîndesc să văd dacă respiră. E apatic şi bolînd şi mă priveşte cu ochii trişti şi nu ştiu ce să fac. Am încercat să-i dau pui, iaurt, peşte, vitamine, chestii. Nimic. Bea numai apă. Stă cu urechile ciulite şi îngrămădit într-un loc. A slăbit enorm.

Pe lîngă Socrate m-au apucat paranoiile personale. Cu admiterea, cu jobul pe care nu-l am, cu o vară de sacrificiu ratată, cu lipsa banilor, cu dorinţa de a fi în oricare altă parte decît aici.

Caut în fiecare zi cîte o pîrghie care să mă ţină la suprafaţă.

Chiar mă uit la ştirile de la ora 17 să văd oameni cu probleme adevărate. Asta trebuia să fie puţin funny şi puţin ironică, dar nu-mi iese. Am văzut tot sezonul 3 din Friends. M-am dopat. M-am anesteziat. Şi am visat la o viaţă ca acolo. Să am nişte prieteni aşa mişto cu frigiderul mereu plin. Şi să am probleme care la finalul a 20 de minute să se termine cu un negru pe ecran.

Şi mi-e mila de Elena Cîrstea. Mie îmi place tare mult de ea. Şi cred că e groaznic să stai cu teama că poţi muri oricînd… şi fetele ei care ar putea rămîne orfane. Îngrozitor!

Oligofrenii de la conducere ne vor duce la sapă de lemn şi la cele mai multe sinucideri pe zi. Uite, bulgarii şi ungurii au reuşit, noi nu! Celor care ne conduc şi îşi fîţie cururile prin faţa tv-urilor şi pseudocomisiilor de verificare vă urez o cordială muie! Şi mi-aş dori să nu mai fiţi aşa lacomi, chiori, idioţi, rataţi, egoişti, nesimţiţi şi să vă uitaţi şi la noi, cei care vă alegem – oamenii de rînd şi să vă gîndiţi măcar o secundă la binele nostru. Că dacă nu am fi noi, voi aţi suge-o delicat la Mangalia la cort.