Din asta n-am să fac o dramă, deși apasă o tristețe tomantică pe fruntea mea. Dar de data asta nu mă las cuprinsă de zeci de milioane de gânduri. De data asta calc toate frunzele, fumez toate paiele și beau tot ceaiul cu efect terapeutic. Amuzant cum o dată la doi ani mă trezesc într-un moment de genul ăsta. Amuzant cum cu fiecare doi câte doi, rămân cu impresia că unul e suficient. O să înceapă cerul să bocească tot mai des.
Mergeam pe stradă cu Lala și-mi ținea teoria cum că omul care mă vrea vine și mă ia pe sus. Ah, a zvâcnit în mine o Cenușăreasă amorțită. M-am oprit la primul magazin și mi-am cumpărat cel mai ieftin tricou. Are pinguini și oameni de zăpadă. Și e roșu. Am mers mai departe cu gândul că trebuie să-mi tai părul. Din nou. Să-mi tai părul, să-mi schimb viața, să plec de aici.
Sunt momente în viață când mă comport ca o p*zdă slabă și proastă. Nu mi le pot nega. Sunt ale mele.
(aș fi vrut să-ți dau un pumn în nas. apoi să te sărut. apoi să te iau acasă și să ne-o tragem ca demenții până dimineață. apoi să pleci. sau să intri în pământ. și să nu te mai văd niciodată)
Nu am ce să fac mai mult de atât. Și pentru un luptător cu fundul tăbăcit asta pare o înfrângere. Pentru un om care încearcă să-și așeze viața, asta e cea mai bună decizie.
(aș fi vrut să mă fi uitat la tine fără să mă tem că m-ai putea prinde. să mă uit așa. multă vreme. cât să recuperez din alte vieți.)
Nu o să mai scriu despre asta. Golirea asta repetitivă, spasmele astea aruncate aici, micile nevroze – trebuie să se încheie.
Lasă dramele, ia viața la dans!
(aș fi vrut să nu-mi fi rămas chipul tău trist impregnat pe retină. aș fi vrut să fi avut curajul să fi închis ochii. sau să nu fi fost prezentă. sau să fi venit să te iau. pur și simplu să te iau și să mergem. am stat. ca tuta nefericită. ca lașa tristă. ai stat la fel ca mine.)
N-am făcut nimic. Am mers mai departe.
Suntem nimic.
No Comments