E doar la mine sau starea asta ciudată a pus stăpânire şi pe tine?
Îmi simt corpul altul decât la meu. Capul s-a decis să doară de o vreme. Simt o presiune care nu mă lasă deloc să zâmbesc mai mult de cinci minute. Nici oasele nu-s prietenele mele, cu atât mai puţin plămânii care se supără când dau cu nasul în aerul condiţionat.
Nu mă pot concentra să fac nimic. Nici cu filmarea şi nici cu Şuetele, parcă mă blochez în idei şi nu le pot desluşi să le pun în practică. Mă apuc de un lucru şi apoi îl las baltă ca mai apoi să mă apuc de altul de care să uit între timp. Şi tot aşa până trece ziua de tot.
Nopţile-s şi mai grele. Adorm greu şi uneori am câte trei coşmaruri până aleg să stau cu ochii zgâiţi în tavan. Sau am un somn agitat că mă trezesc mai obosită decât atunci când m-am culcat.
Mă doare spatele. Omoplaţii sunt şi ei trişti. Gâtul e înţepenit. Ochii mă ustură şi mă dor de la prea multă lumină.
Mintea e în alte părţi şi sufletul zburdă şi el o vreme. Sper să nu uite unde să se întoarcă.
Nu mă pot mobiliza deloc. Şi vineri ar trebui să plec la mare şi ar trebui să chiui de fericire, dar eu nu mă pot gândi la următoarele 5 minute. Şi părul meu roşu e decolorat complet şi nu mai are nicio formă.
E trist, am urît vara asta! Într-un fel ciudat şi maladiv.
Şi acum cred că regret că trece atât de repede. Peste puţin timp vine septembrie. Mi-e dor de ploi.
Îmi place asta.
12 Comments
jurnal unei pitipoance
23 August, 2010 at 10:29 pmgo in France ;) Alps
Evergreen
23 August, 2010 at 8:05 pmmerr – hanna draga mea… si eu muncesc tot de la 17 si-mi pare rau ca nu mi-am trait “vremea” cum trebuia…
Mihaela – caut, caut…
>.<
Mihaela
23 August, 2010 at 2:01 amAsta consider că se întâmplă când gândurile fug în labirit. Poate e o replică grea dar:” încearcă să îți pui gândurile în ordine”. Poate vei spune că în situații asemenea nu ai cum însă caută mai adânc. Întotdeauna există cale la liman.
merr
21 August, 2010 at 1:08 pmDa vara asta a fost ciudata si pentru mine.Mi-am dat seama ca la varsta de 17 ani munca ma copleseste si nu imi mai ajunge timpul,iar eu nici macar nu stiu sa ma distrez ca si copii de varsta mea.(..scuze daca a fost un comentariu lipsit de logica si sens…dar simteam nevoia sa ma descarc)
Ps: frumos blogul tau :)
Evergreen
19 August, 2010 at 9:37 amLaura – tot pe la 23 am vrut si eu toamna. mulţumesc că-ţi place
Alexxa – we can do it!
Angela – asta e miracolul iubirii pentru copil
Cata – da, sunt ciudate…
Lynette – înseamnă că vin din aer toate
Liviu – dacă aş mai asculta şi Him e clar… :))
Laura
19 August, 2010 at 9:30 amCred ca ti-am mai citit candva blogul… Oricum abia azi mai atent. Imi place. Iar postul de azi… suna teribil de similar cu starea mea. Anul asta abia astept sa vina toamna. Pentru prima data in 23 de ani.
alexxa
19 August, 2010 at 7:10 ammai are sens sa spun si eu? grea vara, trista, si trecuta prea repede….
angela ribus
18 August, 2010 at 9:40 pmLa mine stii cum e? De zece ori pe zi simt ca nu mai pot si tot de-atatea ori trebuie sa ma adun si sa ma tin de program, cand un sufletel mic si drag imi spune: Ubim Mami. Altfel, o luam razna de mult.
Si, da, vara asta a fost grea tare.
Hai ca va fi bine la mare, ai sa vezi.
cata
18 August, 2010 at 7:11 pmhai ca o sa fie bine la mare:))
de regula verile sunt ciudate indiferent de cum te simti! ciao
lynette
18 August, 2010 at 4:52 pmNu, nu e doar la tine. Cam tot asa mi se intampla si mie.
Vara asta a fost ciudata si pentru mine.
Liviu M.
18 August, 2010 at 3:08 pm“Mă apuc de un lucru şi apoi îl las baltă ca mai apoi să mă apuc de altul de care să uit între timp. Şi tot aşa până trece ziua de tot.”
Uite asa arata o zi de munca pentru mine. Spun unii ca asa e cand ai prea multi sefi. Io nu cred :) s-au speriat si cosmarurile de mine.
Asa ca nu-ti mai cauta de munca :) te astept vesela :)
Seara ascult :
http://www.youtube.com/watch?v=1V4AscLidWg
stop falling to the - Ziarul toateBlogurile.ro
18 August, 2010 at 2:24 pm[…] Stop falling to the Wed Aug 18, 2010 16:43 pm E doar la mine sau starea asta ciudată a pus stăpânire şi pe tine? Îmi simt corpul altul decât la meu. Capul s-a decis să doară de o vreme. Simt o presiune care nu mă lasă deloc să zâmbesc mai mult de cinci minute. Nici oasele nu-s prietenele mele, cu atât mai puţin plămânii care […] […]