Stop the world, I need to get out

Ești înconjurat de o mulțime de jucării pe care le folosești o perioadă de timp. În ipostaza asta ar trebui să fii mulțumit și recunoscător. Dar treci prin fața unei vitrine și vezi acolo, pe raftul de sus, o jucărie care cu siguranță te va face fericit. Intri s-o cumperi, dar realizezi că are un preț prea mare pentru ce-ți poți permite tu. Așa că scopul tău următor este să-ți iei jucăria. Jucăria asta îți va rezolva toate problemele care te macină dimineața între 7:00 și 8:00, când zaci amorțit în pat, lăsând gândurile să-ți vâjâie creierul.

Te trezești setat.

Pentru că ești o fire ambițioasă, puternică și c-o voință de fier, obții banii pentru a plăti prețul jucăriei. O iei. E a ta. O aduci acasă și te bucuri de ea. O lună. Două. Probabil trei. Începi să te plictisești. La început eviți anumite vitrine pentru că știi că acolo stă ispita. Te uiți la jucăria folosită. Nici măcar nu e atât de frumoasă pe cât ți-ai imaginat-o din afara vitrinei. Și nici atât de utilă. Și nici la modă. Începi s-o demontezi, să-i găsești defecte, să nu te mai simți fericit. Până  la urmă, ce e fericirea, de fapt? O stare temporară.

Cauți alte vitrine. Alte jucării. Alte fericiri.

***
Viața mea are un talent aparte de a mă scoate vreau, nu vreau din zona de confort. Cum simte că m-am așezat comod, că nu mai am zvâc, face în așa fel încât să mă zguduie. Îi place ei. Și știe fix unde să mi-o dea cât să mă destabilizeze și să mă determine să scormonesc. Viața mea îmi dă pe o parte, dar pe cealaltă se răzgândește. Zicea cineva odată, ”când am noroc la iubire, nu am noroc la bani.” Așa o fi? Nu le poți avea pe toate? Ori poate poți, doar că ai nevoie să găsești formula potrivită.

***
What is your greatest ambition in life?
To become immortal… and then die. – Breathless

***
Există cineva în viața mea care-mi spune în fiecare zi că sunt frumoasă. Și asta mă face să zâmbesc și să roșesc, chiar dacă am o zi proastă.

***
Ne legăm de oameni. Ne înnodăm de ei. Realități, iluzii, vise, tristeți, dorințe, doruri. Ne legăm cu ființa și cu neființa. Și tânjim speriați la povestea aia frumoasă.

O dată  la o perioadă de timă avem nevoie de un mare șut în cur pentru a ne reașeza prioritățile.

La mine începe cu o stare deprimantă de ianuarie.
Am nevoie să mă educ să scriu în fiecare zi.

Cu bine,
Foto:  Juan Carlos Barquet