Străinii

Sunt relații care se duc.

Oamenii evoluează diferit, nu mai investesc aceeași energie, nu mai au aceleași valori sau pur și simplu au obosit unii cu alții. Și distanța devine tot mai mare, până ajung să nu se mai vadă de pe celălalt mal. Rămân întâlnirile întâmplătoare (uneori ciudate), urările de zile de naștere, de sărbători… apoi tot mai rar, apoi nimic, apoi câte-o amintire pe ici, pe colo.

Ne întrebăm adesea ce s-a întâmplat? De ce n-a mers, cine a rănit pe cine, la ce categorie să băgăm relația, mai e ceva de făcut, cine e de vină?

E foarte greu să găsim fix momentul când se întâmplă ruptura, vedem doar rezultatul. E greu să explicăm, să punem degetul, pur și simplu suntem la o distanță considerabil de mare încât drumul înapoi nu mai are sens. Sau e o ceață densă. Sau pur și simplu nu mai avem chef.

O relație este un organism viu. O relație profundă de prietenie, de iubire, nu o amiciție, o tovărășie de pahar sau o camaraderie de-o vară. Deci ca să supraviețuiască trebuie hrănită. Cu interese comune, pahare de vin, umor, sinceritate, activități, călătorii. Și spun trebuie.

Știu că idealiștii zic că relațiile perfecte sunt alea când celălalt te acceptă fix așa cum ești și sunt mega simple, de fapt. Că nu trebuie să depui vreun efort, doar să fii.

Dar realitatea m-a învățat că nu există relații perfecte, există muncă. Așa că am altă viziune. Sau putem s-o numim abordare. Orice relație înseamnă efort. Atât emoțional, cât și fizic. În loc să stai pe canapea să te uiți pe TikTok, ieși din casă, mergi la film, poartă o discuție. Adaugă amintiri. Dacă nu ai acest zvâc, dacă nu faci nimic, nu există o relație. Punct.

Am 36 de ani și am avut zeci de prietenii. Profunde. Dragi. Intense. Am rămas cu foarte puține, dar autentice. Așteptările mele s-au potolit. Nevoia mea de a mă simți importantă s-a calmat. Disperarea mea de a avea mulți prieteni s-a liniștit.

Au dispărut oameni din viața mea. Pur și simplu. Nu știu când, dar s-a întâmplat. Dacă înainte mă zvârcoleam să aflu ce am greșit, acum doar accept. Și îmi spun ce mi-a spus mie cândva cineva: ce a fost frumos între noi nu se va schimba niciodată.

Cu bine,