Ca-n viață, ca-n filme

Sunt un om puternic, dar uneori îmi permit să plâng

Oamenii zic că-s cheesy, melo, patetică, prea sensibilă, plângăcioasă, slabă de înger. Oamenii emit păreri destul de repede. Nu au nici timpul și nici răbdarea să mă cunoască. Ce-i drept, nici eu nu mă las descoperită prea des, dar oricum mă trezesc cu eticheta-n frunte. Nu mă mai supără acum, dar mă deranjau înainte remarcile că-s prea emotivă. Ciudat, sunt zid. Și sunt emotivă destul de rar, de cele mai multe ori chiar eu fac mișto de mine că am pișat ochii la nu știu ce prostie de film. E ciudat, oamenii mă percep ca pe o ființă fără vreo problemă profundă, care plânge superficial din inerție. De fapt, nu e ciudat. E normal. Nu-mi place normalitatea asta.

Eu reacționez. Inima mea reacționează. Creierul meu tresare. Melodia asta mă emoționează. Mă face să am o grimasă. Să mă zburlesc. Asta nu înseamnă că-s în vreun fel.

Nu pot să scriu despre mine ca și cum aș scrie despre alții. Am încercat. Aici pe blogul ăsta. Pentru că mi s-a recomandat să fiu mai rece, că-s prea personală și că ar trebui să-mi schimb stilul. Nu pot. Nu-mi pare rău. Eu tastez din altă parte și nu din rațiune. Eu tastez când mă ia cu lacrimi în gât sau fericire nebună.

Am terminat ursus evolution.
La ceas. Și-s mândră de mine! E timpul să-mi amintesc mai des că-s tare!

Până una-alta, începe o nouă săptămână și eu mai am vreo șase ani să reușesc în viață…

HugsLovePeace
>.<

 

Foto 

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Elena
    18 June, 2012 at 5:43 pm

    A plange inseamna a recunoaste, a recunoaste inseamna a fi barbat.
    In general femeile sunt cele ce nu recunosc,cele ce nu accepta.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.