Confesiuni

Suntem singura resursă și ne auto epuizăm

Ne rumegăm în așa hal încât nu ne rămâne mare lucru.

Ne trezim obosiți. Tot mai obosiți. Tot mai agitați. Tot mai goi.
Ne-am săturat de tot și căutăm să ”ne” salvăm. Ne aruncăm în relații, în job, în pretinsele clipe de fericire, în plecări și sosiri, în băute și fumuri. Suntem tot mai osteniți. Până și gândul libertății ne agasează. Că ne-am visat cândva într-un fel și am ajuns în punctul ăla în care nu știm cine suntem și nici cine vrem să fim.

11898633_10204748705938326_1908938954388212210_n

Suntem suspendați între vise și realități.
Și oarecum dezamăgiți că adultul de azi n-a reușit să-i satisfacă visele adolescentului.

Bifăm ani. Și concedii. Și fotografii cu tag. Și oameni. Și senzații.
Bifăm din setea de a ne simți compleți. Împliniți. Bifăm din nevoia de a însemna ceva. De a nu trece aiurea prin viață. Bifăm, dar nu rămâne nimic din noi.

Ne auto epuizăm cu gânduri. Ne auto mutilăm cu reporșuri. Ne auto distrugem cu fiecare dimineață în care ne e greață să ne ridicăm din pat. Nu există soluții, s-a îngustat orizontul. Se aud motivaționale într-un plan îndepărtat. Suntem roboții sistemului. Undeva, cineva acolo în Univers și-a atins scopul. Suntem roboți pe bandă rulantă. Suntem departe de omul liber la care tânjeam. Suntem lași, obosiți, distruși emoțional.

Mocnește în noi senzația ratării. Care ne paralizează orice urmă de zvâc.
Mocnește în noi o durere pe care o purtăm închisă în priviri. Și zâmbete.
Există o frică îngrozitoare care pune stăpânire.

Într-un timp  în care aparent toată lumea deține răspunsurile, ne trezim epuizați și neștiutori. Și nu găsim capătul…

Suntem singura resursă și ne-am auto epuizat încercând să facem față pretențiilor.

Foto: Andreea Andrei
Loc: Mălaia

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.