Scriu însemnnarea asta cu două scopuri: să anunț că-s în căutare de job și să-mi descarc toate frustrările legate de freelancing. Aș dori să anunț întreaga lume că și noi, freelancerii,…
job
-
-
Când eram mică spre puștoaică visam că pe la 20 o să dețin foarte multe posesiuni și o să pășesc plină de grație pe covorul roșu la brațul unui bărbat fabulos.…
-
Mi-am făcut profil pe linkedin de ceva vreme. De curând am fost abordata de un domn, al cărui nume nu-l divulg, un nene fratele cuiva din cinematografie cum că se bucură enorm…
-
Ne-am obișnuit să bifăm finalurile. Și începuturile, dar mai ales finalurile. Ce-i pe la mijloc se duce … de suflet, că oricum le astupăm cu altele. Sunt un om care suferă…
-
Eu cumva sunt om mare, adult, dar duc viață de om mic, adolescent la un pas de maturizare. Când nu trăiesc viața, mă gândesc la ea. La ce aș putea să…
-
Îmi place munca-n spatele scenei. Rău de tot! Agitația, formațiile, oamenii, glumele, stresul. Și îmi place toboșarul de la Cargo (omg, my freaking daddy issues!), o splendoare de om. Azi am…
-
M-a apucat dragul de independență și inițiativa lăsatului de fumat. Ia să vedem cât mă ține. Dar nu mă iluzionez în nicio privință. Am învățat un lucru, normal că lumea din…
-
Nu știu când a venit sesiunea, dar pare că trece. Cum au trecut și ăștia trei ani. Zici că am fost spartă în tot timpul ăsta. Dar n-am fost, ba chiar…
-
Profit că este sesiune și stau închisă-n casă. Scriu referate. Mă uit la filme cu laptopul în poală. Termin un borcan de peanutbutter în două zile (nu găsesc deloc Skippy). Când…
-
Despre ce mă bucur că vine toamna, au să-mi bag se termină vara! Starea asta de derută. I-am zis să nu plece. Oare s-a uitat măcar o secundă înapoi? Nu vrea…