Taiem bucati din noi sa incapem in cerintele altora

Tot vad in ultimul timp cum oamenii te indeamna sa fii tu! Sa fii tu insuti si sa ai curajul sa infrunti lumea! Ma amuza. Asta dupa ce prima data mi se face pielea de gaina de la muzica aia dramatico-invingatoare. Apoi doar ma amuza. Pare totul foarte usor si te face sa te simti incapabil daca tu nu poti fii tu insuti.

Cel putin asa ma face pe mine sa ma simt.

E un indemn destul de vag intr-o lume in care noi suntem profilul nostru online, statusul de pe nu stiu ce platforma, check-in-ul intr-o tara exotica in miezul iernii, ce vor ai nostri sa fim, ce vor prietenii sa fim, ce vrea societatea sa fim. E dificil sa stii cine esti tu cand de mic ai fost ghidat si orientat spre cum ar trebui sa fii.

Dar sa zicem ca suntem super tari cu totii si ajungem sa fim noi. Sa zicem ca avem capacitatea sa ne dezbracam de tot ce am pus pe noi de la altii, sa zicem ca stim ce ne implineste, cine suntem si mai ales ne acceptam.

Si pornim la drum, noi cu noi, lasam scuturile si mastile, spunem absolut tot ce gandim si suntem 100% onesti.
Cat credeti ca rezistam?

Eu pun pariu ca nu foarte mult.
Ne-am obsinuit sa taiem din noi ca sa incapem in regulile pe care altii le-au tot construit.
E un mecanism firesc, acela de a ne plia pe ceilalti pentru a fi placuti si iubiti, pe care cei mai multi dintre noi il dezvoltam inca din copilarie. Stiti cand luam 10 la matematica sa fie tati mandru. Cam de acolo.

Acum ca m-am casatorit am tot fost urata si indemnata sa fac copii. Si nu oricare. Copii frumosi! Aceasta presiune sociala. Dar daca ies urati, ii arunc? Adica mna, nu avem de unde sa stim, eu vreau sa fie frumosi, destepti, sanatosi la cap. Dar nu pot sa promit. Ma rog, revening. Acum ca m-am casatorit au inceput intrebarile cand fac copii. Ce e amuzant e ca maine se fac doua saptamani abia si ca mie nu-mi plac traseele astea pre definite. Adica puteam sa fac copii si inainte. Nu i-am facut nu pentru ca nu eram maritata, ci pentru ca nu eram pregatita. Si nu sunt.

De ce?

Pentru ca inca ma lupt cu my daddy issues, my mommy issues si cu mine.
Inca ma sabotez, inca nu sunt echilibrata, inca sunt in cautari.
Prefer sa astept sa aduc pe lume un copil cat mai putin traumatizat. Pe care sa-l pot creste si educa fara sa pun presiune si fara sa care el bagajul meu emotional. Da, sunt idealista. Dar nu cred ca e imposibil.

Foto