Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Te gândești prea mult la asta…

Mă întrebi ce e cu posturile astea melo, cu iubiri neîmplinite

Și eu îți răspund: băi, azi am realizat că plătesc niște karme, mie-mi ieșeau toate, acum o iau în freză, blestemele tuturor gagiilor de care mi-am bătut joc în copilărie și adolescență.

Îmi spui: te gândești prea mult la asta

Și să dea dracu, că ai dreptate. Și uite-așa privesc eu toată semi tragedia asta, că mie nu-mi ies micro relațiile, din alt unghi. Și da, mie mi se pune pata des, dacă o numim în termeni urbano-contemporani. Dar asta că-s ca o floare-n bătaia vântului sau ca fiica ploii. Și dintotdeauna mi-au plăcut oamenii, unii mai mult, alții mai puțin. Încă de la grădiniță.

Zice la numere că-s spiritual seeker, dar că nu-mi neglijez latura materialistă. Și la astrogramă zice că n-am să am niciodată bani. Mă rog, poate o să am altele.

Mi-a trecut de scris posturi melo, pentru că mi-a trecut cumva pofta de relații. Că eu sunt cam ca vremea. Când vreau să iubesc nebun între patru pereți, când vreau să fug departe de una singură să-mi trăiesc nebunia. Cumva nici destinul nu știe ce să facă, probabil așteaptă să mă decid.

Zace-n mine o latură negativistă și neagră. O umbră grea pe care o port cu mine peste tot și care iese la iveală în anumite momente. Câteodată umbra preia controlul și mă trezesc într-o situație care necesită face palm cu avânt, alteori iau umbra la trânte și ies învingătoare.

Mă gândesc prea mult la orice. De la relații, iubire, apocalipsă, lumină, sine, Dumnezeu, ființă, neființă, moarte, la ce mănânc azi, m-am îngrășat, îmi place de nu știu cine, aș pleca la mare, n-am bani, n-am job, n-am viață, sunt o tristă, ba nu sunt fericită. Nu pot să nu mă gândesc, că se prăfuiesc simțurile. Știu, se spune că atunci când e gol în creieri, atunci e de fapt senzația deplină. La mine nu se prea poate, e un curent de gânduri ce n-ai văzut.

Mă gândesc prea mult la drame. Le scriu aici. Ana-mi zice că blogul ăsta e nostalgico-dramatico-plângăcios. Că par o tristă și că-n viața reală mai sunt și cinică, amuzantă… Ana are dreptate și o să mă reinventez. Și la nivel de creieri în cap și la nivel de blog. Mă updatez.

O să scriu o carte. Tot zic asta de niște ani buni, dar am așteptat să vină maturizarea celor 28 de ani. A venit. Gata, mă apuc de ea. Pfuah.

Eu am baza, pun întrebările greșite. Și cumva, intuiția-mi zice unde trebe să intervin, dar nu știu cum să apuc. E vorba de cunoaștere. Ce să citesc, unde să mă duc, ce meditație să aleg ca să-mi deschid odată capul? Și tot poticnindu-mă în chestii din astea, pierd entuziasmul și rămân într-o baltă de inerție.

De fapt, ar trebui să învăț să văd realitatea pură, să n-o mai învelesc eu în tot felul de nuanțe. Este sau nu este. Am capacitatea de a trasa și configura profilurile oamenilor, doar că eu le fac, eu concluzionez și tot eu trec peste tot și mă duc. Precum taurul. Până fac poc. Mă chircesc tristă până data viitoare.

Sunt cerebralo-spirituală. Am în mine raționalul taurului și ezotericul scorpionului. O pornistă cerebrală, cum s-ar zice. Un mix dat dracului.

Îmi doresc pentru mine să fiu echilibrată. Și să mă cunosc. Și să mă împrietenesc cu umbra mea.

foto

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply
    verde ursuz
    30 June, 2014 at 12:56 pm

    Redactorul-sef de la Forbes, Diana-Florina Cosmin a scris o carte faina tare si cred ca ti-ar placea “Povestile unei inimi”. Lasand la o parte continuarea comerciala a titlului (in fond, trebuia sa prinda si la publicul larg, chiar daca nu multi o vor pricepe), e o carte minunata si scrisa intr-un stil care cred ca o sa-ti placa mult. Si fiindca tot ai zis de carti, ironic sau nu, m-am gandit sa-ti zic totusi de cartea asta. :)

    • Reply
      Evergreen
      1 July, 2014 at 9:09 pm

      :) Multumesc! Nu stiam de ea.

  • Reply
    Cris
    5 September, 2013 at 11:34 pm

    postul meu preferat. FIX ASA !

    • Reply
      Evergreen
      6 September, 2013 at 7:43 am

      :)

  • Reply
    dana lalici
    12 May, 2013 at 9:26 pm

    Mi-a placut foarte mult fraza asta: “Cumva nici destinul nu știe ce să facă, probabil așteaptă să mă decid.”. Mi se pare ca sintetizeaza atata de bine starea asta de asteptare a unui ceva pe care uneori nu putem nici sa il descriem bine. Subliniaza ca lucrurile nu sunt scrise, ca istoria o scriem noi. Dar cum? Cum?

    • Reply
      Evergreen
      13 May, 2013 at 7:28 am

      Cu putina nebunie, cu putina ratiune, cu iubire, cu ura :)

  • Reply
    Kati
    22 April, 2013 at 2:35 pm

    o nehotarare/dilema asemanatoare am descris acum cateva saptamani unui prieten, care mi-a spus sa ma bucur, ca am toate optiunile accesibile. poate fi o povara sa ai toate caile deschise si sa nu stii care ti se potriveste :)

    • Reply
      Evergreen
      22 April, 2013 at 2:37 pm

      Ah, ce faina perspectiva asta :)

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.