Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Te jupoi de pe mine

Răul ne roade până face o gaură și își face loc. Ca o tanti cu fundul mare care se înghesuie pe scaunul de lângă tine. Se întinde cât e pielea de lungă, se frământă și se inghesuie cât e noaptea de albă. Așa face răul. Găsește portițe pe după urechi, pe lângă coaste și se strecoară când ți-e lumea mai dragă. Și la primul bobârnac al vieții, răul dă petrecere. Și dansează în timpanul tău până ți se taie genunchii.

Răul n-are scrupule. Îi place să muște din tine. Să te savureze. Îi place să te vadă că mergi ca o stafie pe stradă. Îi place să te roadă pe dinăuntru, dar să se vadă pe dinafară. Îi place să te țină strâns. Să nu cumva să te prinzi că ești în captivitate.

Așa că te jupoi de pe mine.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.