Te uiți la omul de lângă tine și te gândești că ai fi putut alege mai bine?

Suntem îmbuibați de mici cu tot felul de povești perfecte în care după o suferință lungă apare un om, de obicei un prinț, și salvează și situație, și pe femeia înlăcrimată. Suntem umflați cu idei despre cum trebe să arate relația perfectă, bărbatul perfect, casa perfectă și copiii perfecți. Trebuie să ne aliniem anumitor standarde, create din imaginația altora. Trebuie să fim într-un anume fel pentru a fi în anumite tipare și pentru a ne simți bine în viețile noastre.

Bullshit. Falsuri. Minciuni absurde.

În momentul în care în creier apare gândul că undeva există cineva mai bun, atunci începe să crească îndoiala. Probabil că există n variante, care nu pot fi neapărat mai bune, ci mai rele. Există n variante de alegeri cu n variante de posibilități, dar sunt doar plămădiri pentru că ele ar putea fi, dar nu sunt. Nu merg în zona că ”nimic nu e întâmplător”, dar cred că lucrurile vin la timpul potrivit, în ciuda încăpățânării noastre. Și ori de câte ori ne izbim cu curul de pământ că vrem acum, că ne-am îndrăgostit, că el e prințul pe cal alb, după ce ne ies trâncii și ne trece orbirea temporară, ne dăm seama că nu eram nici pe aproape. Asta se întâmplă frecvent pentru că ne lipsește încrederea în cine suntem noi.

Am mai zis că mi se pare nedrept că ne încredințăm celorlalți atât de ușor ființa noastră.

Ideea e că dacă te uiți la cel de lângă tine și crezi că ai fi putut mai bine, înseamnă că nu ești în locul potrivit. Nu spun asta pentru că am ca mă raportez la marile povești sau că am impresia că iubirea pasională e eternă și ne stingem pe aripi de perscăruși la amurg, dar cred că dacă ai asemenea senzații, atunci nu te-ai maturizat suficient. Pentru că odată cu maturizarea vin și calmul și încrederea că decizia pe care ai luat-o este cea mai bună. Și poate chiar nu ești în locul potrivit și trebuie să te miști pentru a te găsi în primul rând pe tine. Știu, asta cu găsirea pare așa, o treabă motivațională pentru a strânge like-uri, dar cam așa e… dacă nu te găsești pe tine, cât de cât, nu poți găsi omul potrivit.

Sunt triliarde de senzații despre care nu pot să scriu. Pentru că sunt constrânsă de circumstanțe.
Aș vrea să scriu despre alegeri și despre asumarea lor, dar nu am avut niciodată tăria să fiu drastică. Aș vrea să scriu despre iubire în forma ei cuminte. Aș vrea să scriu o piesă de teatru la care mă tot gândesc, dar care nu prinde deloc contur. Aș vrea să călătoresc și să scriu despre asta. Să fac un film. Să dansez în picioarele goale pe iarbă.

Nu mai simt durere. Aparent cuvintele veneau de acolo.

Foto
Painting by Alyssa Monks