That day when I punched you in the soul

Eu-s om care preferă să tacă decât să facă rău cuiva. Un rău vizibil. Eu-s om care pare naiv, ba uneori orb. Mai pare că pot fi luată ușor de fraieră, că pot fi mințită și manipulată după bunul plac al cuiva. Că-s pe filmul meu. Ei bine, nu e așa. Mă prind ușor de orice mică minciună, dar dacă aleg să nu spun este că-l accept pe omul ăla așa cum e. Dacă mă las de lumea filmului pot cu ușurință să fiu spion sau detectiv pentru că sunt atentă la detaliile poveștilor. Și dacă nu se leagă, atunci sap. Și aflu. Aflu pentru că mintea mea lucrează, chiar dacă pe chip am afișat un zâmbet. Și dacă nu vreau să aflu, informațiile vin la mine. Poate ăsta e darul meu de la Univers.

Și te las să dansezi step pe sufletul meu. Te privesc să văd până unde mergi. Câd de departe poți să întinzi coarda încrederii mele. Cât mai ai de gând să te victimizezi. Cât mai vrei să dai în mine cu subtilități, cât mai vrei să ții talpa pe gâtul meu. Masochismul din mine îmi permite să suport multe.

Și te las să crezi că-s naivă. Că nu mă prind de gesturi. Uneori refuz să le încasez și le dau deoparte. Te las să crezi că te cred. Ba, uneori, îmi fac și procese de conștiință că poate greșesc. Și analizez. Și despic. Și caut. Intuiția nu m-a trădat niciodată, când spun că e, atunci e. Indiferent de omul din fața mea. Discutăm la nivel de subconștient și oricât minți în zona de real și concret, subtilul tău e adevăr.

 

Bon.

Și vine ziua aia în care se numește payback time. Nu te calc pe ceafă și nici nu te urmăresc cum te zvârcolești. Nu-mi place să văd oameni suferinzi. Nu te scuip în ochi, nu-ți fac crize existențiale, nu-ți reproșez că m-ai luat drept proastă, că m-ai mințit privindu-mă în ochi, că m-ai făcut să mă îndoiesc de integritatea mea emoțională, de intuiția mea, de totul meu. Nu-ți spun că te-ai comportat ca un om fără nimic, fără valori și nici nu-ți spun că toate clipele frumoase vor fi tot timpul umbrite de momentele astea. Nu-ți spun că m-ai trădat și rănit pentru că știu că știi. Pentru că știu de asemenea că tu știi că regreți deja tot ce-a fost și ce n-a fost și că îți va fi cumplit de dor de mâna mea, de zâmbetul meu, de mine. Eu doar te privesc în ochi, zâmbind, și-ți pun o singură întrebare. Una negândită, venită natural pe buze. O întrebare care ți-a distrus imperiul. Eu mă golesc de tot ce-am adunat și tu pleci capul.

S-a terminat.

Deci tuturor oamenilor din viața mea, prieteni de suflet, amici, cunoștințe. Nu vă lăsați înselați de aparența copilului inofensiv. Și nu mă luați drept om slab, care se lasă călcat în picioare. Dacă vă permit să-mi faceți asta, înseamnă că vă iubesc mult. Și nu mă mințiți. Pentru că am răbdare până-n ziua când roata se întoarce. Și atunci n-am să ezit nicio secundă să v-o dau de lumânări. Și nu pentru că îmi place să mă răzbun, nu pentru că mă face să mă simt mai bine sau trag egal la final – așa ceva nu există – ci pentru că o cereți și pentru că o meritați.

23 septembrie sună atât de frumos.  Parcă e o zi perfectă, nu?
Ori poate doar mi se pare.

If you want to see a beautiful story, watch Moonrise Kingdom/ Wes Anderson

LoveHugsPeace
>.<