The butterfly man is the killer

Cred că mi-e dor să scriu în fiecare zi câte ceva. Să aștern cuvinte menite să-mi aducă niscaiva ordine-n gânduri. Dar deschid rar paginile și mă pierd în alb. Și degetele pare că-mi sunt încrucișate și gândurile dispar brusc sau vin de-a valma. Și uite-mă cum scriu – iar – despre faptul că nu scriu.

Nu-s Pasărea Phoenix și nu renasc din propria cenușă, chiar dacă multă vreme puteam să jur că-s făcută din aripa ei. După fiecare șut un cur nu fac țop înainte. Ci rămân locului. O vreme. Până mă dezmeticesc.

După fiecare șut în cur nu am devenit mai puternică și n-am învățat aproape nimic. O să învăț peste câțiva ani când rămân doar amintiri și eu mă pot detașa într-un observator obiectiv. Până una-alta îmi pare că sunt la fel de naivă/idealistă ca acum niște ani.

Oamenii mă contrazic și-mi mărturisesc că, în sfârșit, văd în mine femeia și nu copilul.

Sunt un om vindecat. Măcar atât. Și nu mă plâng de palmele-n freză, probabil au venit într-un context favorabil și probabil că le-am cerut.

Uiiiiii… ninge și e vijelie. Și mie-mi place, chit că e zăpadă radioactivă și e udă și rece. Mi-ar plăcea să merg duminică să mă tăvălesc în ea. Și să mă dau cu sania. Care vii?

Am ajuns în ziua în care nu mai dau vina pe nimeni pentru cine sunt. Nici pe ai mei, nici pe prieteni și nici pe iubirile eșuate.

Am mai dat 3 examene. Azi. Și au mai rămas doar 4.

În filmele polițiste omul cel mai blând este criminalul. Așa e și-n viață. Cel mai apropiat ți-o dă cel mai tare de lumânări. Dar există reversul medaliei. Și-o karmă. Și un echilibru. Și pentru fiecare șut în cur sau palmă-n freză, există momentul când durerea ta va fi anulată de durerea celuilalt. Că da, funcționăm pe sistemul ăsta și nu pe ăla de întoarce și celălalt obraz.

So darling, cheers!

E bine. Să vă fie bine.

HugsLovePeace
>.<