Confesiuni

The damage is done

O să mai dureze cu discuțiile în fața oglinzii

Îmi imaginez că nu pot să smulg din mine bucata aia care mă frământă. Trebuie, adică îmi doresc să învăț să nu mai sufăr. Pentru că nu merită. Și să nu mă mai gândesc la ei, la ce simt ei, ci la mine, la ce simt eu. Și eu nu sunt bine.

Dar cum să fac?

Nu pot să fac o incizie și să scot tot și nu pot să-i scot din viața mea. Așa ar fi ideal, dar sunt într-o situație în care nu pot să fac ce fac de obicei. Deci trebuie să învăț un mecanism nou de supraviețuire. Și-l tot caut de ani de zile, dar orice cred că funcționează, nu funcționează, de fapt.

Răul a fost făcut

Atunci când pierdem pe cineva, nu neapărat prin moarte, ne reprimăm furia și devine depresie. Nu mai vreau să trăiesc depresie, vreau să fiu un om mare, un adult care și-a rezolvat deja toate neajunsurile. Și să nu mai treacă ani până reușesc să înțeleg de unde vine și de ce s-a oprit fix între coaste.

O viața plină de procese și lecții epuizante.

Aș vrea doar să fie liniște în minte. Să nu mă mai cert zilnic cu fantomele din capul meu. Și să nu mai tresar din prostii. Aș vrea să nu-mi mai pese absolut deloc. Să-mi fie atât de indiferent totul, încât să nu simt nevoia să spun mai departe. Aș vrea să fie cald.

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.