Roll de dice.
Conversaţii meschine.
Mă fac că nu mă aud.
Gîndesc cu voce tare.
Şi dormi şi nu mă auzi.
Deşi aş vrea să ştii.
Deşi aş vrea să am curajul să-ţi spun în faţă.
Mă simt stăpînă cînd dormi…
Nu te iubesc! Dar aș putea.
Sunt un om defect. Şi nu mă fălesc cu asta, dar îmi asum condiţia. Nu ştiu dacă are rost să încerc să mă repar. Ciudat este că apariţia mea în lume nu spune asta. Spune că-s un om al naibii de viu, un om clar care merge pe o traiectorie bine ştiută. Foarte puţini se prind că în spatele zîmbetului cretinoid şi-al maimuţărelii evergreeneşti se ascund nişte dulapuri întunecate pline ochi.
Îmi spui că cel mai mare dușman al meu este creierul. Dar am senzația uneori că cel mai mare dușman al meu ești tu. Și-ți place asta. Îți place perpelirea mea. Și mie-mi place, de fapt. Suport mai bine durerea emoțională. Mă somezi să-ți dau drumul. Mă încăpățânez să te țin și mai strâns. Mă chemi spre tine ca să-mi poți trânti ușa-n nas. Într-un fel mă bucură succesul tău. Și într-un fel ciudat mă simt liniștită când între noi e o ușă. Înseamnă că mai e ceva. M-ai avertizat că n-o să-mi placă ce văd în spatele ei.
Dar eu văd în spatele tuturor ușilor pe care mi le-ai închis. Intuiția mea îmi șoptește să mai stau tolănită pe preșul de la intrare. Oamenii din jur îmi spun să-i dau foc și să mă desfăt altundeva. Rațiunea mea caută cheia să descuie lacătul.
Oricât sper la o existență simplă, caut labirinturi. Altfel m-aș fi mulțumit cu ce mi s-a oferit de-a lungul vremii. Îmi place să mă încui și să mă înnod pentru că plăcerea găsirii soluției este incomparabilă. Îmi place să-mi pun singură piedici și să mă dau cu dinții de asfalt. Așa trăiesc. Așa simt că nu exist inutil. Așa sunt.
Tu nu mă poți dezamăgi niciodată pentru că nu aștept nimic. Ar fi perfect, nu? În schimb m-ai putea decima până la ultima celulă. Și probabil că te-aș consuma c-o sete nebună. Ar fi un dezmăț sentimental cu un final fatidic. Și nici măcar nu mă înspăimântă.
Probabil că există cineva pe care vei iubi. Și probabil că există altcineva pe care voi iubi. Cândva…
Mă lepăd iar de tine, dar fără furie. Dimineața perfectă ar fi cea în care n-am exista.
HugsLovePeace
>.<
Foto: decadentlifestyle.net
No Comments