Campanie de Crăciun: azilul de bătrâni

Momentan am vreo cîteva fotografii de la bătrîni, dar emoţiile au rămas în suflet şi imaginile pe retină. Am plîns. Am cîntat un singur colind şi ne-am încurcat…  Am urat şi am primit în dar Balada lui Ciprian Porumbescu la vioară.

Nu a fost cum ne-am imaginat pentru că foarte mulţi dintre ei sunt imobilizaţi la pat, aşa că a trebuit să ne plimbăm noi prin camere. 

O doamnă a plîns în hohote de fericire… şi noi cu dumneaei. Am promis să ne vedem şi la anul.  Un bătrîn care nu putea să vorbească îşi striga fericirea prin gesturi… mirosea prosopul se uita la papuci şi rîdea spre noi. 

Sper ca în seara asta să pun mai multe poze. Aşa ceva nu am mai trăit. Un sentiment egoist de pace şi încîntare, de umilinţă în faţa unor oameni atît de puternici şi de imensiate pentru că le-am adus fericire.

Am avut un Ajun mişto, neaşteptat de frumos şi de plin de viaţă în ciuda oboselii adunate de peste zi. Am avut şi Moş Crăciun şi cadouri şi vin fiert… şi pe Corina care e îndrăgostită. Vorbeşte numai cu diminutive şi rîde cu mutra tîmpă fără oprire. Îşi doreşte să împartă cu noi tot ce simte, visează cu ochii deschişi, scrie şi primeşte versuri şi toooot aşa.

Aproape greţos pentru noi cei mai vechi în domeniu… e amuzantă. Noi abia aşteptăm să-l cunoaştem pe împricinat, să-i facem botezul în cramă şi să-l punem să ne cînte la chitară… să-i urăm bun venit în gaşcă şi să-l punem sub lupa femeii…

Azi se împlinesc opt ani de cînd bunicul meu a decis că printre îngeri e mai bine. Au trecut ca vîntul şi ca gîndul anii ăştia. Scurgerea rapidă a timpului, numărată în clipe de la ziua în care NU a mai fost, mă sperie teribil. Bunica mea, una din marile iubiri ale vieţii mele mi-a promis că se ţine puternică şi că nu pleacă şi ea la îngeri. Şi totuşi, dorul şi singurătatea, bătrîneţea şi întunericul vor cîştiga bătălia asta. Totul se cuantifică în timpul în care O SA SE întîmple. Atunci o să cadă luna şi soarele o să plîngă de tristeţe… dar numai atunci şi nu acum.

E normal, pentru că eu sunt evergreenoasa, să am şi timp mort trist… momente scurte, intense şi închise în cuşti din fier… apoi ridic privirea din luminile bradului şi-mi zic “că-i frumos, mă!”. Cel mai rău îmi pare că îmi pierd un prieten bun… şi asta fără ca eu să pot face ceva. Şi mă întreb la un moment dat cine şi ce e iubirea? Cînd şi cum vine? De ce şi ce preţ plăteşti? Unii plătesc cu prietenii, alţii cu libertatea, norocoşii primesc gratis şi ca primă de bună purtare mai capătă şi fericire…

E vremea să ne plimbăm …