Nu te mai gândi! Nu mai fi supărată! Treci și tu peste! Ei, lasă, ignoră și tu, că se mai întâmplă! Dar nu cred că a vrut, doar ca nu și-a dat seama…
Aud des cel puțin o frază din asta încurajatoare, de parcă sunt atât de tută-n creier încât nu le știu. Ah, da, nu m-am gândit că aș putea să nu mai fiu supărată. Stai să apăs pe butonul ăla de la piept și îmi trece. Gata, ca nouă. Pregătită să o iau pe coajă de la următorul om care nu a vrut, dar nu și-a dat seama.
Băi, nu e greu, mă! Nu e greu să ne scoatem capetele din propriul cur și să fim pentru câteva momente atenți la ceilalți. Oricât de deprimați am fi, oricât de obosiți sau stresați. Ne trebuie puțină empatie, puțină implicare, puțină inimă. Chiar nu trebuie să ne dăm peste cap, mi se pare că vine firesc să îți pese de un om de-al tău.
Adică, îți tremură inima că ard cangurii în Australia și pe ăla de lângă tine poate să-l ia dracu’! Nu înțeleg de unde vine ipocrizia asta. Sau poate e cool să îți pese de ce e la modă, habar n-am. Cert e că nu merge să îi spui cuiva să treacă peste, pentru că nu e ușor.
Nu e ușor să treci peste ca și cum nu ai fost rănit. Nu e ușor să nu te mai gândești, că nu suntem roboți. Mă rog, nu toți. Nu e ușor să ierți, mai ales dacă celălalt nu a avut minima decență să își ceară scuze. Nu e ușor să pui stop, oricât ai vrea. Că mai presus de toate gândurile astea raționale, avem cu toții un centru al traumei (luată de la Safran Foer), unde se tot adună supărări. Și la un moment dat dăm pe afară și nu mai putem să trecem peste.
Da, nu e sănătos să rămânem pe loc, dar nu cred că un om care vrea să evolueze și care caută săsefacăbine, preferă să stea și să rumege la lucrurile care-l rănesc. Nu cred că e cineva care alege să se simtă rău. Se simte rău. Se trezește dimineața și ceva l-a pocnit peste ceafă și nu mai e om.
Uneori, când nu am ce să spun cuiva, pentru că efectiv nu pot să trăiesc ce simte sau ce nu simte, prefer să spun că nu știu ce să îi spun și că sper că o să îi fie mai bine. Atât.
Imagine cover: Andy Kehoe
No Comments