Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

tu chiar nu vezi că trăiesc?

Dacă am uita cu desăvîrşire cuvîntul moarte, oare cum ne-am trăi viaţa? Dacă am cunoaşte totul?

Sunt întrebări şi ciudat e că pînă la urma tot aflăm răspunsurile, plătind preţul inocenţei. Cunoaşterea presupune sacrificiu, luciditatea sentimentului de a şti şi de a nu alerga după mai mult, mai mult…

Am o poveste şi are ca intrigă viaţa. Personajele sunt eu în diferite motive florale. Cuprinsul este metafora apelor învolburate, mărilor cutreierate şi iubirilor neterminate. Încheierea rămîne un mister. Va rămîne un mister pentru că tăcerea se lasă odată cu întunericul.

Eu am o poveste despre un job ratat. Şi voiam s-o spun. Şi voiam să fiţi empatici şi să facem valuri-valuri pe tema asta. Să-mi plîngeţi de milă, să rîdeţi de mine, să facem mişto.

Eu aveam o poveste despre un job ratat şi despre oamenii fără de … dar am ales să dansez.

Azi mă apuc de viaţă. În gardă. Cu zîmbet pe post de scut. Cu braţele deschise în semn de apărare. Fără frică – cel mai temut duşman al nostru. Azi mă apuc de bucurie.

C-aşa mi-e mie felul!

Cheers!

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply
    d
    21 January, 2009 at 2:32 pm

    ma nush omii astia cu replici metaforice metafizice coada mea da io una o sa intreb in continuare de un job pt tine simt ca luna viitoare o sa fie ceva am vb cu universu acu sa mai vb el cu cine tre

  • Reply
    ovi
    21 January, 2009 at 12:30 am

    singurul job care merita atentzie, este acela de a oferi particia din sufletul nostru, prin care sa facem ambiantza celor de langa noi mai frumoasa…
    cand cei care ne-au fost candva alaturi… pot spune ca viatza lor este putzin mai trista, putzin mai saraca, fara prezentza noastra… inseamna ca jobul nostru a meritat… ca ne-am implinit misiunea…
    ceea ce gasim dincolo de toate acestea… nu sunt decat parghi ajutatoare pentru o existentza efemera…
    tu… ce fel de job ai ratat??? sper ca doar o parghie ce poate fi oricand inlocuita…

  • Reply
    fiord
    20 January, 2009 at 8:04 pm

    Pîi atunci dă-i cu bucuria înainte şi pe urmă spune-ne şi nouă cum este. Eu p să te ascult cu bucurie.
    Numai bine.

  • Reply
    almanahe
    20 January, 2009 at 7:26 pm

    Măi fimeie, nici-un job nu merită tristeţea ta! Dă vina pe criză! Dă vina pe ceva!
    Dacă o să crezi că tu eşti nebuna în povestea asta, în loc de “eu”, în diverse motive florale o să fie doar alb intens… Hai, că lucrurile se grăbesc…negrii devin domni, iar albii sclavi…roata se învârte, nu crezi că-i evident? Ce-i drept, când cobori de pe ea o să simţi o uşoară senzaţie de vomă…dar, după aia, trai neneacă!Ia şi de la mine un zâmbet, o floare, fete sau băieţi, ceva….Numa’ ia! :)

  • Reply
    Mircea Popescu
    20 January, 2009 at 1:40 pm

    Zambetul asta pe post de scut… ntz.

  • Reply
    lollitta
    20 January, 2009 at 12:25 pm

    spor la bucurat :)

  • Reply
    Ralukaaaaaaaaaa
    20 January, 2009 at 11:20 am

    N-aveai nevoie de un job ca ala! Era bataie de joc! Ce ai avut si ce ai pierdut?!?!?!

  • Reply
    Rus
    20 January, 2009 at 10:43 am

    da-l dracu de job, crezi ca nu tot ca naiba ar fi fost?
    alt motiv de stres si oboseala.
    succes cu viata aia!

  • Reply
    Rainy
    20 January, 2009 at 6:14 am

    Apuca-te Evergreeno, ca’ marita! :) Succes!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.