Dacă am uita cu desăvîrşire cuvîntul moarte, oare cum ne-am trăi viaţa? Dacă am cunoaşte totul?
Sunt întrebări şi ciudat e că pînă la urma tot aflăm răspunsurile, plătind preţul inocenţei. Cunoaşterea presupune sacrificiu, luciditatea sentimentului de a şti şi de a nu alerga după mai mult, mai mult…
Am o poveste şi are ca intrigă viaţa. Personajele sunt eu în diferite motive florale. Cuprinsul este metafora apelor învolburate, mărilor cutreierate şi iubirilor neterminate. Încheierea rămîne un mister. Va rămîne un mister pentru că tăcerea se lasă odată cu întunericul.
Eu am o poveste despre un job ratat. Şi voiam s-o spun. Şi voiam să fiţi empatici şi să facem valuri-valuri pe tema asta. Să-mi plîngeţi de milă, să rîdeţi de mine, să facem mişto.
Eu aveam o poveste despre un job ratat şi despre oamenii fără de … dar am ales să dansez.
Azi mă apuc de viaţă. În gardă. Cu zîmbet pe post de scut. Cu braţele deschise în semn de apărare. Fără frică – cel mai temut duşman al nostru. Azi mă apuc de bucurie.
C-aşa mi-e mie felul!
Cheers!
9 Comments
d
21 January, 2009 at 2:32 pmma nush omii astia cu replici metaforice metafizice coada mea da io una o sa intreb in continuare de un job pt tine simt ca luna viitoare o sa fie ceva am vb cu universu acu sa mai vb el cu cine tre
ovi
21 January, 2009 at 12:30 amsingurul job care merita atentzie, este acela de a oferi particia din sufletul nostru, prin care sa facem ambiantza celor de langa noi mai frumoasa…
cand cei care ne-au fost candva alaturi… pot spune ca viatza lor este putzin mai trista, putzin mai saraca, fara prezentza noastra… inseamna ca jobul nostru a meritat… ca ne-am implinit misiunea…
ceea ce gasim dincolo de toate acestea… nu sunt decat parghi ajutatoare pentru o existentza efemera…
tu… ce fel de job ai ratat??? sper ca doar o parghie ce poate fi oricand inlocuita…
fiord
20 January, 2009 at 8:04 pmPîi atunci dă-i cu bucuria înainte şi pe urmă spune-ne şi nouă cum este. Eu p să te ascult cu bucurie.
Numai bine.
almanahe
20 January, 2009 at 7:26 pmMăi fimeie, nici-un job nu merită tristeţea ta! Dă vina pe criză! Dă vina pe ceva!
Dacă o să crezi că tu eşti nebuna în povestea asta, în loc de “eu”, în diverse motive florale o să fie doar alb intens… Hai, că lucrurile se grăbesc…negrii devin domni, iar albii sclavi…roata se învârte, nu crezi că-i evident? Ce-i drept, când cobori de pe ea o să simţi o uşoară senzaţie de vomă…dar, după aia, trai neneacă!Ia şi de la mine un zâmbet, o floare, fete sau băieţi, ceva….Numa’ ia! :)
Mircea Popescu
20 January, 2009 at 1:40 pmZambetul asta pe post de scut… ntz.
lollitta
20 January, 2009 at 12:25 pmspor la bucurat :)
Ralukaaaaaaaaaa
20 January, 2009 at 11:20 amN-aveai nevoie de un job ca ala! Era bataie de joc! Ce ai avut si ce ai pierdut?!?!?!
Rus
20 January, 2009 at 10:43 amda-l dracu de job, crezi ca nu tot ca naiba ar fi fost?
alt motiv de stres si oboseala.
succes cu viata aia!
Rainy
20 January, 2009 at 6:14 amApuca-te Evergreeno, ca’ marita! :) Succes!