Povești inspirate din fapte reale și trăiri imaginare

Tu cine ești, eu cine sunt?

Ce faci după ce te desparți de un om? Ești furios și-l dai la o parte. Apoi te calmezi și-l aduci înapoi în viața ta. Între tine și acel om au existat sentimente și probabil încă mai există, pentru că e aproape imposibil să se oprească totul, ca la robinet. Atunci vă legați. Vă țineți unul pe celălalt, deși sunteți conștienți de ce a fost și de ce nu va mai fi. Însă nu vă lăsați să plecați. Unul pentru că se teme de singurătate, altul pentru că-și construiește așteptări și tot așa. Niciunul nu spune liber ce-l doare, de ce stă, până unde poate să meargă, pentru că există teama.

După fiecare relație am rămas aproape de oamenii de care mă despărțisem. Multă vreme am crezut că-s o persoană orgolioasă și că așa-mi hrănesc ego-ul. Multă vreme am crezut că și după ce relația se încheie eu trebuie să rămân vioara întâi, eu trebuie să fiu persoana importantă și unică din celălalt. Și probabil că a fost adevărat, o parte. Însă cealaltă parte, aceea subtilă, este că e greu să te desprinzi când iubești. Chiar dacă intensitatea scade, există acolo cevaul ăla care te ține. I-am ținut aproape pentru că știam ce valoare au pentru mine, pentru că le știam esența de oameni buni și pentru că probabil, în sinea mea, tânjeam la o upgradare individuală pentru a fi din nou împreună. Însă viața te ia pe sus și nu te așteaptă să te pregătești tu cu cinci sute de scuturi, viața vine, dă, ia, te pune în fața faptului.

Oamenii pe care i-am ținut aproape și cărora le-am dat speranțe, oamenii cu care mi-am făcut promisiuni pe care le-am încălcat au plecat. Am suferit crunt pentru că m-am simțit trădată, abandonată, lăsată de izbeliște. Însă ei au plecat pentru binele lor și nu pentru răul meu. Ei au pătrățica lor în sufletul meu și vor rămâne mereu relația unică și frumoasă, iar eu voi rămâne în pătrățica lor. Nu există un top, există un loc pentru fiecare.

Încă am tendința să-i țin pe oameni. Doar că acum devin mai conștientă de motivații, de cine sunt. Acum caut comunicare sinceră pe care pun preț. Acum vreau să vorbesc, să arăt până unde pot, să mărturisesc de ce. Acum văd lumea cu alți ochi și iubirea din altă perspectivă. Acum mă văd pe mine cu alți ochi și încet-încet mă ridic deasupra situației.

Dacă înainte era bine să ai limite, acum, în era hedonistă, limita e un soi de slăbiciune. Păi vin și spun că nu e așa, că avem limite, că nu există imposibil, că putem duce cât putem. Că e frumos să ne recunoaștem puterile și capacitățile și să le spunem celorlalți. Să căutăm să nu ne depășim pe noi înșine doar pentru că ne-a prins societatea cu cerințele ei pretențioase în vertij.

Evergreen IruleFiecare caută, atrage și alege în viață în funcție de informațiile din ADN, subconștient, în funcție de tot ce aduce din alte trecuturi și de ce are de izbândit în viața asta. Fiecare se caută pe sine în ceilalți și fiecare se etichetează și se dă de pereți pentru a se afla.

Avem rău în noi, dar binele e mai puternic.

 

Sunt construită ciudat și dificil. Mie mi se rupe sufletul când îmi iau la revedere de la cineva drag, atunci când urcă în tren sau în bus. Parcă mă despart. Mă rog, mi se întâmpla asta când eram dependentă de atenția celor din jur. Azi realizez că oamenii pleacă, părăsesc nu pentru a-i abandona pe ceilalți, ci pentru că-și caută binele. Am trădarea în sânge și o accept ca fiind parte din mine, ceea ce mi-au făcut ceilalți, am făcut eu la rândul meu. Doar că n-am văzut.

Uneori mă gândesc la relațiile trecute și mă simt vinovată. De parcă am comis o mare nedreptate lumii. Apoi îmi amintesc că am luptat să fiu cea mai bună versiune a mea, pentru omul acela. Azi sunt în continuă schimbare, devin o versiune din ce în ce mai bună pentru mine, mai apoi pentru ceilalți.

Procesul e dur. Greu. Anevoios. Mă simt singură și speriată. Dar viața-mi aduce înainte oamenii potriviți care să mă liniștească. Și le mulțumesc pentru asta.

La un moment dat ne împăcăm cu cine am fost. Și mergem înainte cu cine suntem, chiar dacă lăsăm sufletele în urmă.
Am întredeschis ușile. Și încerc să nu mai am așteptări. Să fiu, pur și simplu. Viața nu mă va dezamăgi și toate se întâmplă cu un scop, acela de a afla cine sunt și de a mă vindeca.

Love,

Foto

 

 

 

 

 

 

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply
    Creve
    23 February, 2013 at 9:06 am

    Uitasem ce frumos scrii. Și eu mă gândeam până mai de curând că e aiurea să plec. Mă simțeam de parcă ar fi urmat să îi dau cuiva în cap cu pământul și cerul la un loc. Mi-era milă în același timp la cât va suferi dacă voi pleca și pierdeam din vedere faptul că mă sacrificam benevol. Când am realizat că nu trebuie să mă sacrific am plecat. Oricum ar fi fost doar o boală lungă și nu ar fi dus decât la moartea pacientului :) Până la urmă când ceva nu merge trebuie pus punct chiar dacă cineva va suferi. Nimănui nu-i plac despărțirile dar în anumite momente ele sunt necesare.

  • Reply
    Evergreen
    20 February, 2013 at 11:23 am

    Anushk – te rog sa nu te superi, dar nu mai fac lepse :) Multumesc mult oricum ca v-ati gandit la mine.

    Ronald – mie indragostirile mi-au trecut, mi-au ramas legaturile profunde cu oamenii cu care am fost.

    Christine – oricand e timpul potrivit :)

  • Reply
    Christine
    20 February, 2013 at 8:50 am

    Şi eu am sentimentul ăla de despărţire când pleacă cineva, când trebuie să-l conduc şi să-l văd plecând, chiar dacă ştiu că se va întoarce, plecarea tot mă prinde cu lacrimi în ochi…
    Înţeleg ce simţi, şi eu sunt aşa, numai că până nu demult, nu aveam “timp” să reflectez asupra acestor aspecte… Dar, ştii cum e… mai bine mai târziu, decât niciodată.

    @Ronald, o iubire neîmpărtăşită e mult mai puternică, profundă decât una reciprocă, din cauza faptului că întotdeauna vei rămâne cu acea dorinţă de a avea ceea ce îţi e interzis într-un fel sau altul.

  • Reply
    Ronald Schmidt
    19 February, 2013 at 7:49 pm

    Eu inca le mai iubesc pe toate cele de care am fost indragostit pana acum. Si culmea, cam cu nici una nu am reusit sa fiu. In schimb, cele cu care am fost,nu si au lasat deloc amprenta asupra mea

    • Reply
      lorelei34
      24 December, 2013 at 7:42 pm

      Tipic barbatesc…. suspinati doar dupa cele cu care n-ati fost!!! :)))

      • Reply
        Evergreen
        25 December, 2013 at 10:12 am

        Tipic femeiesc, cred.

  • Reply
    Anushk
    19 February, 2013 at 4:51 pm

    Bună, ai o leapșă de la noi!

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.