Uau, ce se întâmplă cu tine? Am crescut mare

Despre trecut numai de bine. Mi-e frică de momentul când mă voi privi în oglindă și voi găsi un om bătrân. Mă obișnuiesc cu greu cu mine cea de acum. Mă plac, mă îndrăgesc, dar nu realizez anii care au trecut… erm.

Lumea mă întreabă ce e cu mine? Ce să fie?

Am 28 de ani și nu mai am elanul de la 21 și nici nu-l regret și nici nu-mi lipsește. E dificil să accepți că dacă la 20 de ani pierdeai cinci nopți la rând și erai fresh, la 28 pierzi una și recuperezi trei. E dificil să accepți că ți-ai tăbăcit curul de la șuturi și ai devenit sceptic și uneori neprietenos, când la 20 aveai doișpe găști și nu făceai față. Și probabil accepți greu că dacă la 20 de ani făceai toate idioțeniile și la băute, dar și la trezie, la 28 bei o bere, dansezi o oră și ți se face somn și lene.

Sunt multe lucruri pe care nu le mai trăiești cum le trăiai cumva. Și metabolismul se schimbă și arderile și greutatea și chiar și apetitul sexual. Mă rog, la unii așa am auzit eu că se întâmplă. După care începi să te uiți mai des în oglindă să prinzi primul rid și să vezi atunci depresie. Începi să te reprofilezi și lași deoparte anumite hobby-uri, tocmai pentru că îți dozezi energia cât să mai poți trăi după un mers pe munte.

Se schimbă plăcerea de a bea, devine așa… o chestie socială. Renunți la fumat, bei apă plată, mănânci mai multe salate, mergi la nutriționist, citești cărți mai deștepte și mergi mai lent. Deși timpul se micșorează, tu devii mai lent, că paradoxal, simți că ai timp de toate. Că la 20 de ani alergai de dimineață pe la joburile alea dubioase și seara ieșeai cu prietenii și apoi te duceai la iubit și a doua zi te trezeai la 7 și o luai de la capăt, uneori nici nu mai dormeai.

Eu mă mai uit în trecut la mine, ce drăgălașă eram eu așa zăpăcită și câte nebunii am făcut. Nu le conștientizam că veneau pe moment și era să fie sau să nu fie. Pune-mă acum să dansez pe-o masă-n club. Se știe, plec acasă și mă culc. Dar asta nu însemnă că m-am schimbat sau că am devenit vreo tristă, ci că am împlinit 28 de ani, am făcut multe chestii pe la 20 (și când aveam scuza vârstei) și acum s-au schimbat prioritățile. Mă rog, m-ar pocni mama cu tigaia dacă ar citi, că prioritățile mele nu-s pe placul ei.

Odată cu vârsta devii tu prioritatea ta, că ajungi să realizezi că fără tine se cam duc dracului și visele și berile și nopțile. Te calmezi, parcă te părăsește disperarea aia de a trăi orice. Te cumințești și scazi din așteptări (nu și din standarde, am zis!), deci dispare și din entuziasm. Te plimbi singur prin parc, vorbești mai rar la telefon, dispare nevoia de a împărtăși lucruri și dispar și alea o mie de găști, rămâi cu vreo doi trei oameni și te împrietenești greu. Preferi să ieși să protestezi pentru o Roșie Montană decât s-o arzi în club, că e mai chill și îți dezvolți spiritul civic.

Am 28 de ani și mi se pare o perioadă genială. Nu-mi pare rău de ce am trăit, de ce n-am trăit, ci doar mă bucur că sunt. Nu-mi pasă dacă fac parte din generația peter pan sau cenușăreasa, dacă am o mașină fițoasă și casă în pipera. Nu-mi pasă de cluburi must și evenimente hot și nu-mi pasă de popularitate…

Posesorii de 28 de ani să se alăture clubului și să-mi povestească ce schimbări simt ei acum?

* și mai vreau să scriu despre prietenii care nu răspund la telefon sau pe net, deși văd că îi suni și despre prietenii care nu sună niciodată – lucruri care mă scot din sărite –

Cu bine dragilor,

evergreen

Foto