Ultima oară când aceste degete vor tasta despre/pentru tine

Uneori mă gândesc că vina e doar a mea. Că ce cred eu că transmit, nu coincide cu ce ajunge la celălalt. Că ce cred eu că ofer, e interpretat altfel. Dar pe tine am crezut că te știu și te-am lăsat să mă știi, tocmai să nu se distosioneze senzațiile.

Am crezut că ți-e clar că te iubesc tare, atât de tare încât te-am pus mai sus de mine, de nevoile mele, de egoul meu… te-am protejat, te-am tolerat, te-am îngrijit, deși uneori aș fi vrut să fii tu cel care are grijă de mine. Am înțeles că nu poți, că totul se raportează la tine și că tu ești filtrul suprem. Am înțeles că mă vrei-nu mă vrei, am înțeles multe și chiar m-am străduit să nu fiu orbită de furii personale. Am încercat să fiu acolo tot timpul, să te alin, să-ți ridic moralul, să te cert, să te împing spre mai departe.

Îmi zicea Ana că oamenii iubesc diferit, unii cât un ocean, alții cât o baltă. Nu e vina nimănui, fiecare dă cât poate. Am dat fără măsură, cu capul înainte, conștientă că va veni ziua aia când talere vor atârna în defavoarea mea. Am dat tot ce am avut bun din mine ca om-prieten. Am vrut să-ți fie bine și am vrut să mă lași să te iubesc, să ne înțelegem, să fim pur și simplu. N-a mers. Nu merge. Nu mai pot. Și nu pentru că vreau înapoi ceva sau pentru că vreau să mă iubești egal, cine poate cuantifica? Ci pentru că mă doare prezența ta, mai tare decât mă durea absența.

Știu că din tot vei înțelege atât: că n-am mai vrut/putut. Fără să vezi ansamblul. Fără să te pui o secundă în locul meu și să încerci să schimbi filtrul.  Știu că o să mă judeci, c-o să te enervezi pe mine, că o să spui că ți-ai pierdut timpul cu un om slab și inutil. Anticipez, dar pur și simplu sunt imună.

Deci cred că am ajuns la un capăt, iar mie mi se întâmplă destul de rar asta. Obișnuiesc să iau pauze de la oameni, dar de data asta n-a funcționat schema. Am crezut c-o să fie bine, că o să putem trece peste tot, că sigur acolo pe undeva stă legătura aia care ne-a prins așa tare. Dar poate a fost doar o iluzie, farmecul noului, fascinația… orbirea. Poate de fapt suntem în puncte opuse și nu există cale de mijloc și nici drum de întâlnire.

Deci este ultima oară când degetele astea mai tastează pentru/despre tine. Pentru că de azi înainte refuz să mă mai doară. Vei rămâne și tu în cufărul cu oameni pierduți, dar nu știu de ce și poate că timpul o să-mi răspundă la nedumeriri, iar dacă n-o să se întâmple, a fost frumos…

Cine sunt eu? Mă caut.
Socrate spune: cunoaște-te pe tine însuți.
Încerc să mă cunosc și recunosc în mine nevoia de a sta departe de tine.

HugsLovePeace
>.<

Foto:  Banksy