Umed

Azi n-am ieșit din casă. Am stat pe balcon și m-am uitat cum plouă. E răcoare și umed. În filmele de genul ăla, doi oameni se țin în brațe și ascultă ploaia. În poeziile de genul ăla, zenitul și nadirul nu-s diametral opuse, ci-s același punct. În muzica de genul ăla, ăsta e momentul acela calm când simți că tremură emoția în tine.

În viața reală winampu alege Stereophonics, melodia 2183 din cele 2319. După care The xx, melodia 2291.

Mă uit la Band of Brothers pentru că e timpul să cunosc și eu istora acestei planete. Am văzut Goodbye Lenin! c-o întârziere de opt ani și intenționez să văd și Occidentul lui Mungiu. Așa, într-o noapte ploioasă, răcoroasă și cam apăsătoare. Mi-e poftă de filme! Am văzut atât de puține…

În cimitirul din spatele blocului trei tineri săpau o groapă.

Nu mi-au plăcut niciodată oamenii disperați după bani. Sau oamenii care au impresia că li se cuvin pur și simplu anumite lucruri. Sau oamenii care cred că pot manevra destine după bunul plac. Sau oamenii care întâi se pișă pe sentimentele tale, te umilesc și câteva luni mai târziu te caută din cauza dorului apăsător. Sau oamenii care-mi promit c-o să fie bine după care dispar.

Dacă ar fi fost după mine, noaptea asta ar fi arătat altfel. Ușor clieșeică, ușor anostă, ușor previzibilă. Cu Yann Tiersen în timpan și cu tine de braț hălăduind prin ploaia citadină. Cu picioarele ude am fi alergat spre casă. Și-am fi făcut o baie lungă cu spumă și ceai. Un ceai îndulcit cu lămâie. Un ceai de scorțișoară. Apoi ne-am fi uitat la un film de Wilder și probabil am fi adormit extenuați după o zi atât de banală și plină.

Dacă ar fi fost după mine acum eram altundeva. Și tata ar fi trăit și l-aș fi plimbat cu o mașină roșie. Și bunicul ar fi fost pe deal și bunica n-ar plânge că un dihor i-a mâncat toți puișorii – ironia sorții face ca cel fără un picior să supraviețuiască. Și distanțele s-ar fi diminuat.

Știu. Fuck them all!

HugsLovePeace
>.<