Acum un an aterizam in UK sa ma intalnesc cu omul ce urma sa fie sotul meu si sa pornim impreuna o calatorie absolut noua si infricosatoare. Doua zile mai tarziu scriam asta. Fix un an mai tarziu scriu asta. Intre timp ne-am casatorit si ne-am mutat in Birmingham si mergem mai departe cu noua noastra viata.
Drumuri
As fi vrut sa pot scrie multe lucruri, sa pot pune degetul pe ceva anume, sa dau definitii. Aparent nu am. Viata e mai buna din anumite puncte de vedere, dar e mai nasoala fara oamenii dragi aproape.
Dar se recalculeaza relatiile si devin mai intense, chiar daca sunt la distanta. Parca pretuiesc mai mult timpul petrecut cu oamenii mei cand ajung acasa, parca pretuiesc mai mult relatiile in sine. Si timpul. Valoarea asta inestimabila de care beneficiem.
Fiecare “concediu” acasa este, de fapt, o fuga continua si o teama de a nu rata ceva sau pe cineva. Ratez mereu.
Imi lipeste viata mea din Bucuresti. Imi lipsesc iesirile cu prietenii, mersul la filme si festivaluri, discutiile la ceas de seara, plimbarile de noapte. Stiu. Se pot face si aici. Dar acolo era totul construit si era mai usor. Cat despre a incepe relatii noi intr-o tara complet straina, cred ca majoritatea expatilor vor spune ca este destul de dificil. Ori poate sunt eu dificila. S-ar putea sa fie putin din amandoua…
Dar n-a spus nimeni ca va fi usor.
E un greu placut, cred…
Miroase a iarna
Andrei si cu mine suntem norocosi. Foarte norocosi. In primul rand pentru ca ne avem unul pe celalalt. In al doilea rand pentru ca avem aici o mana de oameni cu care impartim bucuriile si frustrarile. Si pentru ca amandoi avem joburi OK si ducem un trai mai mult decat decent aici. Ne permitem sa facem multe lucruri la care nu am fi visat cat locuiam acasa…
Pe curand,
Evergreen
No Comments