Un om care se revoltă timid. Acasă, între patru pereți și-un geam

18 martie 2012

Aproape am alergat de la metrou până acasă. Simțeam că nu mai ajung. Un drum obișnuit, parcurs de atâtea ori mi s-a părut în seara asta drumul pavat cu muzică proastă și oameni rătăciți. Dar gusturile se schimbă cu timpul și oamenii se schimbă-n idealuri.

N-am mai văzut-o pe soră-mea de secole, deși locuim la un hol scurt distanță. Dar vorbim la telefon și ne spunem ofurile. Sunt norocoasă c-o am, chiar și așa la distanță. Fără ea, n-aș mai fi cine sunt. Și ei îi spun tot, absolut tot. Și-mi place că știe să-mi spună: nuuu, nu te întoarce, nu merită efortul. Și-mi place că-i echilibrul meu într-o lume haotică. Și-mi place când se strâmbă și mă sperie și mă face să râd.

A fost cald azi, atât de cald încât m-am așezat la umbră. Am cutreierat orașul în căutarea de locații pentru o filmare. E dezolantă atmosfera, cu tot cu soarele ăsta orbitor. Damn it! Necazul ochelariștilor e că nu pot purta ochelari de soare. La mine totu-i un blur.

Am agenda plină până pe 28 martie. Știu ce-o să fac în fiecare zi: muncă. Uneori am senzația c-o fac în folosul comunității, dat fiind faptul că fumez pe banii lu mama. După aia am niște zile libere (să le zicem) și pe 2 zbor din orașul ăsta sufocant la o filmare în aer liber. Abia o aștept.

Probabil că luna aprilie o să fie și mai plină. Vine apoi mai.

… au trecut lunile astea. și pe draftul ăsta s-au așezat uitările, dorurile, chinurile, timpurile.

Mai am 28 de pagini de draft. Unele se potrivesc cu sufletul meu de acum. Altele par scrise de mâna altui om.
Dimineți pline de dragoste!

HugsLovePeace
>.<