Un pas in urma serafimilor

Am fost sa vad “Un pas in urma serafimilor‘, ceea ce va recomand si dumneavoastra.

Daca va e frica de filmele minimaliste romanesti si daca va e frica de ciorba lunga, ei bine, va asigur ca filmul asta nu e asa. Deloc. Nu ca celelalte nu sunt bune, dar recunoastem cu totii ca nu sunt de public si avem nevoie de filme romanesti mai putin… grele.

Film profund, dar de public

Povestea e de actualitate (desi actiunea se petrece prin anii 80), actorii sunt (in)credibili, distributia e fresh si misto si… are muzica. Muzica, distractie, suspans, scene de sex, slow motion, cadre frumoase, dialog bine scris, plus ca se leaga toate intr-0 poveste frumoasa. Inclusiv momentele de profunzime si tacere au un ritm potrivit si o lungime OK, cat sa nu va faca sa va foiti in scaun.

Ce ii lipseste este subtilitatea, dar nu cred sa fie asta o problema foarte mare.

Se leaga atat de bine incat nu stiti cand trec cele 150 de minute. Mergeti sa-l vedeti ca merita din plin! Eu zic ca poate fi propunerea Romaniei la Oscar si ca are sanse. Nu de premiu, dar macar sa ajunga pe lista finalistilor.

Dar nu despre film voiam sa scriu, ci despre experientele mele cu oameni care au ales sa slujeasca religia crestin ortodoxa. Si va avertizez de pe acum ca nu-s deloc pozitive.

Cine sta ascuns sub patrafir

Dupa ce am vazut filmul asta mi-am amintit de o colega de facultate. Eram amandoua boboace la ASE.

Era din provincie, o tipa cu un chip foarte dulce, genul ala de fata cu ochii mari, zambet larg, micuta de statura, cu o prezenta senina si prietenoasa. Petreceam timp la scoala, dar ieseam destul de des in oras. Avea un iubit student la teologie.

Nu-mi amintesc mare lucru despre el, doar ca avea o gandire extremista si ii sarea repede mustarul. Stiu ca nu prea puteam intra in polemica. Nu aveam cu cine. Destul de neobisnuit, mi-am spus atunci, mai ales pentru cineva care face teologie.

Dar imi amintesc clar povestea lor. Colega mea isi lua bataie frecvent de la el. Cand se imbata era foarte violent. O batea cu furtunul de la masina de spalat. O injura ca un birjar si dadea in ea fara mila.

Nu e de judecat de ce statea cu el. Nu stiu daca au mai ramas impreuna, daca el profeseaza ca preot, daca ea e doamna preoteasa… ce stiu e ca nimeni, indiferent de functie n-ar trebui sa recurga la violenta. Dar cu atat mai putin un student ce alege sa slujeasca o credinta bazata pe iubire si iertare.

Apoi mi-am amintit de o vara undeva la tara pe malul unei ape. Da, atat pot eu sa-mi amintesc…

Am mers in vacanta la nasii nostri. Erau prieteni de familie cu preotul satului. Un betiv ordinar care injura ca la usa cortului. Un betiv care vorbea despre credinciosi cu o sila de nedescris. Un personaj pe care-l stia tot satul, dar la care se mergea cu sfintenie si cu daruri. Cand au ramas fara bautura ne-a dus in biserica sa ia vin adus de la babe. Conducea beat. Il durea in cur de reguli. Mai putin de una, nu m-a lasat sa intru in altar ca eram fata. Si nu se facea.

Si ultima poveste este a unui preot care e un fel de ruda de-a mea de gradul 23. Era super indragit de toate batranele din sat, dar era un avar violent. Nu prea se stia asta despre el. Pe langa faptul ca avea amante, bea de stingea, era violent si disperat dupa bani, isi tinea intreaga familie sub teroare. Preotii n-au voie sa divorteze ca-si pierd parohia. Nici acum nu cred ca e divortat, desi sotia lui e plecata de acasa de cativa ani buni. Dar el venea duminica si tinea predici despre cum noi trebuie sa fim buni ca oameni. Pam!

***

Astea sunt cateva.

Am avut multe interactiuni cu preoti, un singur om mi-a placut. Profesorul meu de religie din liceu. Era exact genul ala de om care intorcea obrazul. Era bun, bland, cald. Ne vorbea cu rabdare si incerca sa nu isi impuna punctele de vedere, ci sa ne explice religia si lipsa coerentei ei ca unor adolescenti de liceu. Ah, mai e un preot, cel care ne-a cununat.

Un om misto care a inteles ca daca vrei ca noile generatii sa fie interesate de religie si credinta, dar sa nu fie niste patimasi extremisti, biserica are nevoie sa-si schimbe abordarea veche si prafuita. Doar ca el singur nu poate sa faca nimic, asa ca se supune si mai incalca regulile cand se poate.

In rest, toate interactiunile au fost un fiasco. Am avut senzatia ca m-am intalnit cu un functionar public imbracat intr-o rochie opulenta, indispus, cu gandire inflexibila, dar cu o inteligenta malefica. Am patit-o si in UK cu popa roman. Mi s-a scarbit.

Majoritatea preotilor din Romania se cred mai presus de oameni. Nu sunt fiinte, nu raspund in fata legii, nu respecta viata, nu respecta nimic. Se comporta urat cu enoriasii spalati pe creier, ii folosesc in scopuri politice, ii ameninta si ii mint, ii desconsidera. Am senzatia ca multi dintre ei n-au inteles care e treaba cu credinta si ca singurul motiv pentru care sunt acolo, citind din cartile la fel de opulente, indemand oameni sa cumpere lumanari doar din biserica lor, de fapt nu au niciun dumnezeu.

E dezgustator. Simt repulsie cand aud astfel de oameni. Ii dispretuiesc. Nu pentru ca sunt ipocriti, nu pentru ca fura, nu pentru ca sunt ignoranti, ci pentru ca se folosesc de vulnerabilitatea si slabiciunea oamenilor si ii jecmanesc pe cei mai amarati.

M-am inflamat…

Din pacate, stiu sigur ca exista si oameni buni care imbraca straie aurii si cred in binele ala de dupa nori sau in binele din oameni. Doar ca-s putini si astia nemernici le iau fata. Coruptia o sa fie intotdeauna mai puternica decat orice forma de decenta. Sper ca intr-un viitor sa dispara. Din pacate vor disparea toti, la gramada. Dar cred ca e un lucru bun.

Cu bine,
Evergreen