Ani de-a rîndul oamenii îşi leagă şnururi.
De gleznă, de degete, de încheieturi.
Şi le poartă cu mîndrie.
După o vreme şnururile se rup, putrezesc.
Atunci ce se întîmplă cu oamenii?
Îşi pierd zîmbetul
Caută alte şnururi în alte culori de prin alte părţi
Caută să le reînnoade pe cele vechi
Trec peste, pleacă pur şi simplu
Am zis că o să dorm
Deşi azi noapte nu am reuşit mai deloc
Am vorbit cu fantomele, m-am certat cu ele
Am trimis mailuri imaginare si sms-uri pline de foc
Toată ziua mi-a zburat gîndul la şnurul pe care l-am rupt
Mi-e încheietura firavă, dar uşoară
M-am eliberat. Respir cu guri mari hapsîne
Am decis să nu-mi fie dor. Şi fără a mă zbuciuma o ploaie caldă
Mi-a spălat tristeţea.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=o_JSDHGOZ6g]
5 Comments
alessya20
2 March, 2010 at 5:56 pmCat de frumos :) Iti doresc sa nu iti mai fie dor si sa nu mai fii trista :) >:D<
Rodica
2 March, 2010 at 2:48 pmOamenii se leaga deoarece nu vor sa plece…nicaieri!
Marius Strâcnă
2 March, 2010 at 2:40 pmA fost odată ca niciodată
…un tip de origine indiană, trecut de a doua tinereţe şi retras pe caz de boală la Slobozia. Păr nu mai avea pe cap, în schimb era roşu din naştere. Când se plimba prin parc ori când se ducea la piaţă, o ţinea de mână pe aleasa inimii lui, o morsă de Bragadiru, albă ca o brânză, trecută şi ea de jumătatea sutei. Ce să mai vorbim, doi bătrânei simpatici, un fel de ying şi yang în alb şi roşu.
Într-o primăvară timpurie cei doi au ajuns la Năvodari cu trenul de zece. S-au cazat la o casă cu wc în curte şi apoi au pornit şontâc-şontâc spre plajă. Lângă dig, au descoperit o zonă mai uscată şi s-au lungit pe nisip.
– Dragă, azi e întâi martie.
– Da, dragă.
– Şi e cam frig.
– Da, dar e mai ieftin ca vara.
– Dragă, mărţişor mi-ai luat?
– Ţi-am luat o broşă.
– Auzi, te dai şi tu mai aproape?
– De tine?
– Dar de cine ai vrea? Parcă mai e cineva pe plajă…
– Da.
– Ce, da? Te dai sau ai adormit?
– Nu dorm. Gata, m-am lipit.
– Ce bine că s-a topit zăpada.
– Da, pe zăpadă am fi răcit.
– Ce linişte e acum, primăvara!
– Şi nu te loveşte nicio minge în cap.
– Nu faci nici insolaţie.
– Dragă, mi-e somn.
– Eu deja am adormit. De câteva ori.
– Şi eu…
După câteva zile cei doi au fost descoperiţi de un căutător de perle originar din cartierul Eroii Revoluţiei. Aşa de împletiţi erau bătrânii, el roşu – ea albă, încât inspiraţia l-a lovit spontan. Şi cât ai spune Harap Alb e cel mai tare, a scornit laţul ruşu-alb pe care a prins mărţişorul, o perlă de Marea Neagră.
Povestea este atât de veche încât nimeni nu mai ştie dacă bătrânii au făcut recurs invocând dreptul de autor moral al şnurului de mărţişor sau doar au contactat o pneumonie soră cu moartea.
A! Şi-n final, am încălecat pe-o şa şi tocmai v-am spus povestea primului şnur de mărţişor.
Lecturile începutului de săptămână - Cel care striga in pustie
2 March, 2010 at 8:15 am[…] florile cresc strâmb de la mijloc în sus? Dar chiar şi aşa, viaţa lor se întinde ca un şnur ce ne colorează […]
Iguana
1 March, 2010 at 9:16 pmFii optimistă! Îţi doresc să ai multă putere, să ai mult curaj, să priveşti spre viitor cu încredere! Cele mai sincere gânduri spre tine! Fii optimistă!